Drumurile care leagă localităţile din Caraş-Severin de autostrada vestului, pline de gropi. DJ572 distrus în proporţie de 95%

Răbdarea oamenilor care sunt nevoiți să străbată zilnic distanţa între Berzovia şi Vermeș a ajuns la limită. Sectorul de drum arată ca după bombardamente, iar promisiunile autorităţilor întârzie să apară.

Drumul judeţean 572, Comorâşte – Berzovia – Vermeș ajuns într-o stare deplorabilă de degradare, întinde la maxim răbdarea oamenilor din zonă, care sunt nevoiţi să străbată zilnic acest sector de carosabil pentru a ajunge la serviciu, conform radioresita.ro.

Şoseaua arată ca după bombardamente, iar măsurile autorităţilor întârzie să apară. Locuitorii comunelor Berzovia şi Vermeş sunt hotărâţi să blocheze artera rutieră care de mai bine de 8 ani arată mai rău ca un ciur. Nemulţumirile oamenilor, survenite la redacţie, ne-au determinat să ne interesăm la Direcţia de patrimoniu a Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Camelia Basaraba, purtătorul de cuvânt al forului judeţean a precizat:

„La nivelul conducerii Consiliului Judeţean Caraş-Severin se cunoaşte starea drumurilor din judeţ. Este şi motivul pentru care încă de la preluarea preşedinţiei de către Silviu Hurduzeu, acesta a solicitat inventarierea drumurilor şi efectuarea măsurătorilor topografice. În prezent se lucrează la intabularea drumurilor în vederea obţinerii extraselor de carte funciară. În urma solicitărilor preşedintelui Consiliului judeţean, DJ572 Comorâşte – Berzovia – limită de judeţ a fost vizitat de o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării, ai Companiei Naţionale de Investiţii şi din cadrul instituţiilor de sub autoritatea Consiliului Judeţean. Drept urmare au fost deja depuse solicitări în vederea finanţării, mai ales că drumul a fost şi calamitat în urma celor mai recente inundaţii.”
Rămâne de văzut de este sau nu o nouă promisiune a ajutorităţilor judeţene, care nu cu mult timp în urmă declarau că „proiectul pentru reabilitarea DJ572 este în lucru, iar investiţiile vor începe în curând„. De-atunci au mai trecut câteva luni, a venit şi vara, se apropie o nouă iarnă, iar gropile tot acolo sunt, ba chiar s-au mai şi înmulţit.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Drumurile care leagă localităţile din Caraş-Severin de autostrada vestului, pline de gropi. DJ572 distrus în proporţie de 95%

  1. Am patit-o!….Ma puna naiba zilele trecute, sa incerc drumul din Bocsa spre Buzias….Ce sa va mai povestesc….De la Berzovia la Vermes si apoi pana in padure, la hotarul cu judetul timis, mi-a venit sa-mi dau palme…Masina noua….Drum groapa langa groapa….De cum am intrat in judetul Timis, alta viata!….Pai oare de ce???

Lasă un răspuns