Drumul spre Dumbrăvița se lărgește la patru benzi. Legătura cu autostrada mai așteaptă

lipovei

Vecină apropiată a Timișoarei, cu granița devenită o simplă linie imaginară, Dumbrăvița are, pe lângă cel mai ridicat nivel de trai din țară – cum o arăta un studiu de acum un an sau doi – și cel mai aglomerat trafic.

Pe șoseaua care străbate comuna se circulă tot timpul cu dificultate, aproape bară la bară, indiferent de oră, iar la cele de vârf, situația devine aproape insuportabilă.

Prelungirea liniei troleibuzului 14 prin Dumbrăvița ar mai reduce din această aglomerație și le-ar oferi locuitorilor un mijloc facil de acces în Timișoara.

Din fericire, pentru a nu sugruma și mai tare circulația, au început lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Timișoara de Dumbrăvița. O problemă rămâne, însă, faptul că același drum este cea mai folosită cale de acces a timișorenilor spre autostradă, ceea ce nu îmbunătățește deloc șansele de reducere a ambuteiajelor.

În luna aprilie a anului trecut, era predat amplasamentul pentru realizarea proiectului cu fonduri europene de extindere a liniei de troleibuz 14 până la capătul comunei Dumbrăvița. În cadrul lucrării au fost duse în subteran liniile de înaltă și medie tensiune din zonă, au fost amenajate liniile de troleibuz, au fost instalați stâlpii și au fost amenajate 12 stații. Valoarea totală a contractului a fost de 17,2 milioane de lei.

Termenul inițial de execuție a fost de șase luni de la data predării amplasamentului, construcția a început, practic, la 10 iunie 2014, iar de atunci au fost semnate două anexe la contract prin care a fost prelungit termenul de execuție până în luna mai 2015. În timpul implementării proiectului, locuitorii din Dumbrăvița s-au plâns că lucrarea s-a derulat dezorganizat, cu afectarea confortului lor zilnic, din cauza trotuarelor desființate pe lungi perioade de timp și cu refacere necorespunzătoare, a noroiului și a materialelor depozitate peste tot. O altă observație a fost că stâlpii pentru susținerea liniei electrice au fost amplasați prea des.

Dar, totul e bine când se termină cu bine: linia de troleibuz până la capătul Dumbrăviței este gata, firele sunt întinse și mai trebuie doar contactul.

Marţi, Primăria Timișoara a anunțat, de la fața locului, că vor începe lucrările de reamenajare a sensului giratoriu de pe Calea Sever Bocu la intersecția cu str. I. I. de la Brad și extinderea la patru benzi a străzii până la intersecția cu Str. Constructorilor. Girația va fi formată din două benzi de circulație a câte 5,5 metri lățime.

AFLĂ DETALII ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ DE MIERCURI, 22 iulie, A COTIDIANULUI RENAŞTEREA BĂNĂŢEANĂ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *