Drumul Giulvăz – Crai Nou va fi asfaltat

drum giulvaz crai nou

Conform primarului Florentin Cristeți, în următoarele două-trei luni, vor începe lucrările de asfaltare la drumul dintre reședința comunei Giulvăz și localitățile aparținătoare Rudna și Crai Nou.

Actualmente această cale rutieră, realizată din macadam în dublu strat, este foarte denivelată, fiind în mai multe rânduri cârpită. Edilul a precizat că îmbrăcămintea asfaltică va fi turnată din Giulvăz și până în capătul satului Crai Nou, astfel încât acest drum să fie din nou la parametri normali pentru circulație.

Amintim că DC 192 Giulvăz – Crai-Nou, cu o lungime de 8,1 km, a fost amenajat în anul 2004, când Consiliul Local Giulvăz a beneficiat de o finanțare prin programul SAPARD.

De această dată, banii necesari pentru asfaltare provin de la Ministerul Dezvoltării.

Termenul de finalizare a lucrărilor este fixat la sfârșitul anului viitor, în prezent desfășurându-se fazele de proiectare și licitație.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Drumul Giulvăz – Crai Nou va fi asfaltat

  1. Ăsta a fost acu 2 ani și nici în ziua de azi nu s-a mai asfaltat drumul. Ne stricam mașinile pe drumul ăsta. Avem un primar mincinos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *