
Două persoane decedate, cu leziuni specifice unui accident feroviar, au fost descoperite pe linia de cale ferată dintre Arad și Oradea
Două cadavre au fost descoperite luni pe linia de cale ferată dintre Arad și Oradea. Polițiștii anunță că cele două persoane au murit în urma unui accident feroviar.
Polițiștii de la transporturi din Bihor anunță că „efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care două persoane au decedat, în urma unui accident feroviar”.
CITEȘTE ȘI: Întreruperi de curent electric în județul Timiș în perioada 15 – 19 iulie
„La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 05.30, polițistii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor au fost sesizați că, în localitatea Boiu, județul Bihor, pe Magistrala 310 Arad – Oradea, pe liniile de cale ferată, au fost găsite două persoane, de sex bărbătesc, decedate, prezentând leziuni specifice unui accident feroviar”, au transmis polițiștii.
Polițiștii de la transporturi, sub coordonarea unui procuror, efectuează cercetări pentru identificarea celor două persoane și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.
Cauza decesului va fi stabilită în urma efectuării necropsiei.
(sursa: Mediafax)
Foto: arhivă cu titlu ilustrativ



Ce sa stie cei de la politia transporturi Bihor probabil au lipsit de la orele de Geografie. Calea ferata Arad -Oradea este linie principala NU magistrala, linii magistrale fiind notate cu 100…. 800. Mai mult linia CF 310 este o linie simplă dar cu precizarea ”… pe liniile de cale ferată” organele legii bat câmpii cu succes