Două localităţi din Timiş au rămas fără gaz

Giarmata-Vii rămâne fără gaz!

Ca urmare a scăderii presiunii gazelor naturale în sistemul de distribuție, pe fondul cantităților reduse de gaze naturale vehiculate spre sistem de către producătorul OMV Petrom, alimentarea cu gaz a localităților Deta și Opatița a fost sistată, începând de marți, 13 octombrie a.c.

„Potrivit informațiilor pe care le deținem la acest moment nu se cunoaște dacă vor crește în perioada următoare cantitățile de gaze naturale vehiculate spre sistemul de distribuție a celor două localități, de către OMV Petrom.

Ne cerem scuze pentru această situaţie care este independentă de voinţa noastră.

Compania Delgaz Grid roagă consumatorii ca în cazul în care sesizează scăderea sau lipsa presiunii gazelor naturale, să ia următoarele măsuri de siguranță:

• să închidă aparatele care funcţionează cu gaze naturale;
• în cazul în care simt miros specific de gaz, să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:
0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau
0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, a comunicat Delgaz Grid.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *