Două cluburi din Timișoara, închise pentru 15 zile

Două cluburi din Timișoara, închise pentru 15 zile

Două cluburi din Timișoara, închise pentru 15 zile

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, anunță că a decis să pună lacătul pe ușile a două cluburi situate în zona centrală a urbei.

”Am dispus suspendarea activității a două cluburi din zona centrală a Timișoarei, pe o perioadă de 15 zile, după ce polițiștii locali au dat sancțiuni repetate pentru tulburarea liniștii publice.

CITEȘTE ȘI: Germania. Camionagiu român căzut lângă TIR, cu o foaie pe care scria 112, lăsat să sufere de șoferii care treceau pe lângă el pe autostradă

Cei care locuiesc în apropiere sunt deranjați în mod frecvent de muzica dată prea tare, de gălăgia la ore târzii în noapte și de lipsa de respect față de vecini. Toleranța noastră e zero pentru astfel de cazuri.

Unul din aceste cluburi este în zona Piața Unirii, celălalt pe malul Begăi.

Este o măsură legală pe care nu voi ezita să o aplic ori de câte ori e nevoie, pentru că legea este una pentru toți.

Respectul reciproc și civilizația în Timișoara nu se negociază”, transmite Fritz.

Foto: Facebook/Dominic Fritz


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Două cluburi din Timișoara, închise pentru 15 zile

  1. Verificati si terasa de pe musicescu 103. Botezuri, nunti, petreceri in aer liber, uneori si cu lautari, galagie infernala, limbaj de betivi. 2 strazi de case linistite suporta asta de dimineata pana seara, iar patronii se lauda ca au sprijin in politie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *