Două clase de a opta fac banchetul în jeanși și donează banii de ținute unei cauze nobile

CNVA

* Banii vor ajunge la Fundația Inimă de Copil, care trimite anual 100 de copii nevoiași în tabere gratuite *

Sub sloganul „Fără tocuri și paiete. Distracție, nu etichete!”, 61 de elevi din clasele a VIII-a A și a VIII-a B de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați „donează” banchetul pentru bucuria copiilor din Fundația Inimă de Copil.

„Renunțăm la ținute sofisticate și în 6 iunie vom sărbători finalul clasei a VIII-a în jeanși pentru că ne dorim să trimitem în tabără 25 de copii din programele Fundației.

Petrecerea noastră va fi ocazia perfectă pentru a aduce bucurie unor copii ca noi și pentru a-i ajuta să trăiască experiențe de neuitat în vacanța de vară. Dacă și în voi bate o inimă de copil, donați alături de noi! Orice sumă contează”, se arată în apelul lansat de elevii de la CNVA pe pagina de internet pe care strâng donații.

Ei precizează că o donație de 65 de lei înseamnă o zi de tabără pentru un copil.

Taberele de Vară Inimă de Copil le sunt destinate copiilor ce provin din familii defavorizate, copiilor și tinerilor cu dizabilități, dar și copiilor cu rezultate școlare deosebite din programul „Un sat, un copil!”.

„De 18 ani, în fiecare vară, din 1 iulie, timp de două luni, Fundația Inimă de Copil desfășoară proiectul taberelor de vară, un prilej de a dărui acestor copii amintiri pentru o viață, participarea la diferite activități sociale care le stimulează independența, încrederea de sine, activități care să-i încurajeze să exploreze, să cunoască lucruri noi, să aibă curajul să învețe din greșeli, dar și activități de relaxare, cunoaștere și auto-cunoaștere și exemplul concret că se poate trăi frumos! Am început cu 7 și am ajuns la 100 de copii anual!”, menționează Fundația Inimă de Copil.

Taberele Inimă de Copil sunt organizate între 1 iulie și 15 august, în șase serii. O sută de copii beneficiază anual, gratuit, de aceste tabere, conform reperul.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *