Două case din Timiș, mistuite de un incendiu

incendiu nadrag

Două familii din Nădrag au rămas în prag de iarnă fără agoniseala de o viață și fără un acoperiș deasupra capului.

Casele lor au fost mistuite de un incendiu, iar oamenii cu suflet mare sunt îndemnați le să acorde o mână de ajutor pentru a depăși cu bine această tragedie.

Incendiul a avut loc în dimineața zilei de duminică, 11 noiembrie și s-a extins rapid, cuprinzând toată casa și anexele familiei Goldschmid în care locuiau trei persoane, printre care și o bătrână de 87 de ani.

Din casa lor au rămas doar câteva ziduri pe care familia speră se le poată acoperi înainte să vină ploile și zăpada.

Focul s-a extins și la vecini, la familia Petroi, iar casa acestora a fost și ea înghițită de flăcări.

Cu toate că incendiul a izbucnit ziua, aproximativ la ora 10, pompierii din Lugoj au ajuns cu greu la fața locului, iar agoniseala celor două familii nu a mai putut fi salvată.

”Nu putem să știm exact de la ce a pornit incendiul. Ardea de undeva din spate, din grădină, dar acolo nu era nimic care să poată să ia foc, nu știm ce s-a întâmplat.

Noroc că a reușit nora mea împreună cu o vecină să o scoată din casă pe soacra mea în vârstă de 87 de ani. În rest, până au venit pompierii deja era arsă jumătate din casă.

Au venit foarte greu. Dacă ar fi și în Nădrag vreo mașină de pompieri, dar așa noi cum suntem aici mai izolați… Foarte greu au ajuns.

Munca noastră de o viață s-a dus, a ars absolut tot. Pompierii spun că focul ar fi plecat de la un coș din baie, dar nici băiatul și nici soacra nu au simțit absolut nimic. Focul în baie era stins de dimineață”, precizează Doina Goldschmid Vornicu.

Cele două familii rămase acum fără locuință s-au mutat deocamdată la vecini, dar situația este provizorie, iar pentru a-și reconstrui casele este nevoie de o investiție foarte mare, peste puterile lor.

Oamenii cu suflet mare sunt îndemnați să le întindă o mână de ajutor și, până la venirea iernii, să le ofere prin sprijinul lor, o rază de speranță.

Drumul spre o casă nouă, ridicată din cenușă, este lung și anevoios pentru familiile Goldschmid și Petroi, dar cei care au posibilitatea să ajute sunt rugați să o contacteze pe Doina Goldschmid Vornicu la numărul de telefon 0764/462760.

 

redesteptarea.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *