Două amenzi a câte 45.000 de lei, aplicate la Timişoara unei persoane care a abandonat pe domeniul public deşeuri provenite din construcţii

Două amenzi a câte 45.000 de lei, aplicate la Timişoara unei persoane care a abandonat pe domeniul public deşeuri provenite din construcţii

Două amenzi a câte 45.000 de lei, aplicate la Timişoara unei persoane care a abandonat pe domeniul public deşeuri provenite din construcţii

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au acționat, și în ultima perioadă, pentru luarea măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care nu respectă legislația referitoare la abandonarea de deșeuri și protecția mediului.

Astfel, în ultimele trei luni, respectiv în intervalul iulie – septembrie, au fost aplicate 45 de sancțiuni în valoare totală de 496.500 lei. Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate conform HCL 393/2023, pentru aruncarea de deșeuri și obliecte de uz casnic pe străzi, în parcuri, pe terenuri virane sau în alte locuri publice.

Au mai fost aplicate sancțiuni conform OUG 92/2021 pentru abandonarea, aruncarea deșeurilor, pentru incendierea acestora, dar și pentru nepredarea lor către operatori autorizați, precum și conform OUG 195/2005 pentru nerespectarea obligațiilor de a realiza în totalitate și la termen măsurile impuse, în conformitate cu actele de reglementare în vigoare.

„Măsurile de sancționare se iau în funcție de situația constatată în teren, direct proporțional cu gravitatea faptei. Spre exemplu, o persoană care a abandonat, la intersecția Străzilor Budai Deleanu cu Prahova, dintr-un autoturism Mercedes și dintr-unul Audi, în două nopți diferite, mai mulți saci cu deșeuri menajere și reciclabile provenite din amenajarea unui imobil de pe Str. Căpitan Damșescu, a fost sancționată de două ori cu câte 45.000 de lei. De menționat că în toate cazurile se impun și măsuri de salubrizare și predare a deșeurilor către operatori autorizați.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția că se vor lua în continuare măsuri drastice împotriva celor care nu mențin curățenia și, prin acțiunile lor, aduc atingere mediului înconjurător. Verificările continuă și în perioada următoare”, a transmis Poliţia Locală Timişoara.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *