
Două accidente rutiere grave s-au produs în județul Timiș. Doi minori și trei adulți au fost răniți
Doi minori au fost implicați într-un accident rutier grav produs, miercuri, 16 aprilie, în Timișoara.
Din primele cercetări reiese că o femeie, în vârstă de 44 de ani, a condus un autovehicul pe strada Glad din Timișoara, iar la intersecție cu bulevardul Brâncoveanu a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula regulamentar pe Brâncoveanu dinspre Liviu Rebreanu, condus de un tânăr de 22 de ani.
În urma impactului, autovehiculul condus de femeie a fost proiectat într-un autoturism parcat.
Conducătoarea auto și pasagerii acesteia, 2 minori, în vârstă de 6 ani, au fost răniți și transportați la spital.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă
Un alt accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc miercuri, 16 aprilie, în localitatea Bărăteaz.
Potrivit polițiștilor, un tânăr, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism pe strada Eternității din localitatea Bărăteaz, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un imobil, ulterior oprindu-se în arborii amplasați în fața casei.
În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto, precum și a pasagerului acestuia, un tânăr de 18 ani.
CITEȘTE ȘI: A fost predat amplasamentul pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara, care va deservi vestul României
În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.