Două accidente grave în Timişoara. Foto

Două accidente grave în Timişoara. Foto

Două accidente grave s-au produs, marţi – 10 iunie, aproape de orele amiezii, în Timişoara.

În jurul orei 11:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier .

Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 70 de ani, a condus un autoturism pe strada Nicolae Tincu Velea, dinspre strada Martir Cornel Popescu 1918, iar la intersecția cu strada George Topârceanu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, care circula dinspre strada Grădinarilor.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 34 de ani a fost proiectat în alte două autoturisme parcate și ulterior în poarta unui imobil. A rezultat rănirea conducătorului auto de 34 de ani, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, a transmis IPJ Timiş.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

* * * * *

În jurul orei 11:50, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați despre un alt accident.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că o femeie de 34 de ani, la ieșirea dintr-o parcare situată pe Bulevardul Revoluției 1989, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o altă femeie, în vârstă de 40 de ani, care se deplasa pe banda 1, dinspre strada Andrei Mocioni.

Două accidente grave în Timişoara. Foto

În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto de 34 de ani, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Şoferiţele au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, a precizat IPJ Timiş.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

CITEŞTE ŞI: Poliţiştii timişoreni, cu ochii pe trotinetişti, mopedişti şi biciclişti. Foto

Sursa foto: IPJ Timiş


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *