Dormeau pe bănci în centru, în scări de bloc, stații de transport sau în fața magazinelor. Cerșetori și oameni ai străzii, preluați de 275 de ori din stradă de polițiștii locali 

Dormeau pe bănci în centru, în scări de bloc, stații de transport sau în fața magazinelor. Cerșetori și oameni ai străzii, preluați de 275 de ori din stradă de polițiștii locali 

Dormeau pe bănci în centru, în scări de bloc, stații de transport sau în fața magazinelor. Cerșetori și oameni ai străzii, preluați de 275 de ori din stradă de polițiștii locali.

Acțiunile polițiștilor locali pentru descurajarea cerșetoriei și pentru preluarea din stradă a persoanelor fără adăpost au continuat și în ultima lună.

Astfel, în septembrie au fost identificate în stradă un număr de 98 de persoane, care au fost depistate și predate către centrul social de 275 de ori.

Pe lângă constatările efectuate în timpul patrulărilor, numeroși cetățeni reclamă prezența cerșetorilor și oamenilor străzii deoarece creează disconfort, unii dintre ei apelează la mila publică printre mașini, în intersecții, punându-se în pericol de accidentare atât pe ei înșiși, cât și pe ceilalți participanți la trafic.

Un astfel de exemplu este cel al unui număr de trei cerșetori care au fost observați la intersecția Căii Martirilor cu Str. G. Musicescu și cu Mureș, unde cereau bani de la conducătorii auto printre autoturismele care așteptau la semafor.

Prezența unor astfel de persoane a fost reclamată și la Catedrala Mitropolitană.

Un om al străzii care urla și agasa trecătorii în zona Piața Sfântul Gheorghe – Libertății a fost, de asemenea, depistat de polițiștii locali.

Persoane fără adăpost au mai fost găsite dormind acoperite cu pături, pe timp de seară, în centrul orașului, în Piața Victoriei, în fața aparatului de reciclat sticle de la un supermarket de pe Calea Șagului, în casa scării unui imobil de pe Str. 1 Decembrie, dar și în stația STPT din zona platoului Dâmbovița, unde fac mizerie, gălăgie și deranjează călătorii mijloacelor de transport în comun.

În toate cele 275 de situații, polițiștii locali i-au preluat din stradă pe cei depistați și i-au transportat la Centrul Social de pe Str. Telegrafului.

Poliția Locală Timișoara reiterează că reducerea acestui fenomen se poate realiza doar cu ajutorul cetățenilor care să nu le mai ofere bani, deoarece aceste persoane preferă să stea în stradă unde câștigă bani fără a munci și nu să încerce să se reabiliteze.

Acțiunile pentru descurajarea celor care practică cerșetoria vor continua și în perioada următoare.

Cei care observă astfel de persoane pot sesiza la Dispeceratul Poliției Locale, la telefonul 0256.968 sau 0256.246.112, pentru ca polițiștii locali să se deplaseze și să îi preia pentru a-i duce la centre.

CITEȘTE ȘI: Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *