Dominic Fritz: Am încredere că înțelepciunea va învinge, că voi fi învestit săptămâna viitoare

dominic samuel fritz

Primarul ales al municipiului Timișoara, Dominic Fritz, declară, după ce validarea mandatului său a fost atacată de 3 persoane, că adversarii politici au brevetat o nouă metodă de a întârzia instalarea în funcții a primarilor Alianței USR PLUS.

„În 21 și 22 octombrie au fost depuse 3 contestații împotriva validării mele ca Primar al Timișoarei. Știu că mulți oameni cred că, după ce au votat primarul, acesta ajunge imediat în Primărie și se apucă de treabă. Ei bine, nu! Adversarii politici au brevetat o nouă metodă de a întârzia instalarea în funcții a primarilor Alianței USR PLUS. Se întâmplă la București, unde au fost depuse nu mai puțin de 58 contestații, și se repetă și la Timișoara”, declarată Dominic Fritz.

El precizează că dosarul a fost înregistrat joi la Tribunalul Timiș, că nu s-a acordat încă termen, dar Tribunalul are 5 zile să îl soluționeze.

„După care hotărârea se comunică prefectului, secretarului general și primarului declarat ales şi de abia atunci poate avea loc învestirea. Sunt în contact constant cu doamna prefect, care mă susține în demersul meu de a avea învestitura imediat ce este legal posibil. Intrăm în scenariul roșu în epidemia de COVID-19, vine iarna, trebuie să rezolvăm niște probleme urgente la COLTERM, în Primărie așteaptă teancuri de acte să fie semnate și unora le arde de jocuri politice pe spezele timișorenilor. Am încredere că înțelepciunea va învinge, că voi fi învestit săptămâna viitoare și ne putem apuca de treabă cu o majoritate stabilă în Consiliul Local”, conchide primarul ales al municipiului Timișoara.

Validarea lui Dominic Fritz în poziția de primar al Timișoarei a fost atacată la Tribunalul Timiș de trei persoane, astfel că învestirea sa va fi amânată.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Dominic Fritz: Am încredere că înțelepciunea va învinge, că voi fi învestit săptămâna viitoare

  1. Contestați că nu furați, nenorociților! Bobu era bun?! Sau alții de la ciuma roșie?!
    Vine dânsa, doamna Schimbare, vai de pantalonii și fustele unora!

  2. Domiciliul nu poate fi în niciun caz asimilat cu o adresă pentru care Inspectoratul General pentru Imigrări emite un Certificat de Înregistrare cu titlu implicit temporar –așa cum are dl. Dominic Samuel Fritz, pentru că asta ar însemna o crasă discriminare pozitivă a cetățenilor străini în raport cu cetățenii români și implicit o încălcare flagrantă a art. 16 alin. (1) din Constituția României, citat mai sus, precum și a normelor europene, câtă vreme cetățenilor români nu li se recunoaște drept domiciliu o reședință temporară, flotantă și, implicit, nu li se acordă dreptul de a fi aleși în unitatea administrativ-teritorială în cauză. Legea 194 / 2002 spune clar la art. 76:
    Corespondentul domiciliului pentru cetățenii UE este, evident, reședința / rezidența permanentă, nicidecum simpla înregistrare la Inspectoratul General pentru Imigrări, respectiv Certificatul de Înregistrare emis de acesta. De altfel, art. 76 –”Stabilirea domiciliului străinilor în România”, din Legea 194 / 2002 spune clar:
    ”Străinii titular ai unui drept de ședere permanent au dreptul să își stabilească sau să își schimbe domiciliul pe teritoriul României în aceleași condiții ca și cetățenii români.”
    Consecință a celor de mai sus, considercă alegerea d-lui Dominic Samuel Fritz în funcția de Primar al Municipiului Timișoara s-a făcut cu încălcarea Legii 115 / 2015 și a Constituției României, el neavând dreptul de a candida în unitatea administrativ-teritorială Timișoara, câtă vreme nu are domiciliul în Timișoara, așa cum o cere legea și nici măcar rezidență permanentă în Timișoara, cum, în opinia mea, s-ar putea accepta prin asimilare la limită.
    Consider că legalitatea va triumfa, că, pe teritoriul României, stat membru al Uniunii Europene, cetățenii altor state ale Uniunii, veniți în România pentru timp mai scurt sau mai lung, nu sunt tratați cu nimic mai presus decât cetățenii români și nici viceversa, că se aplică nediscriminatoriu legea -legea organică în materie, în context- și Constituția României însăși, altfel spus, că nimeni nu e mai presus de lege.
    Fata de cele relatate, solicit sa admiteti contestatia si in consecinta, sa invalidati alegerea dl.Samuel Fritz in functia de primar al Municipiului Timisoara.

    Legile par clare, ce este super interesant este faptul ca toate ziarele comunica tot ce a scris el la pagina de campanie. Cine este prietena diplomata de la ONU? In ca faculate si pentru ce tara este ea la ONU?

  3. La cate umilinte sunt supusi romanasii prin strainatate si mai ales in UE.! Cerem sa fie respectata Legea ! Aceste aspecte privind candidatura trebuiau lamurite la inscrierea candidaturii ! Ce parere are Autoritatea Electorala Permanenta ? Blat cu Johannis?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *