Dominic Fritz a fost dat în judecată. Se cer daune morale în valoare de 200.000 de lei

Sindicatul angajaților din Primăria Timișoara îi pregătește un nou proces primarului Fritz

Dominic Fritz a fost dat în judecată. Se cer daune morale în valoare de 200.000 de lei. Tensiunile sunt departe de a fi stinse în Primăria Timișoara. Conducerea municipalității nu reușește să aibă un dialog cu reprezentanții sindicatului, fapt pentru care s-a ajuns, iarăși, la instanțele judecătorești.

Primarul Dominic Fritz a fost dat în judecată de către Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Timișoara, care nu poate accepta acuzațiile aduse de Dominic Fritz pe pagina sa de socializare.

Iată ce a scris primarul, încercând să motiveze, într-un fel, criticele venite la adresa din partea sindicatului, dublate și de mai multe sentințe judecătorești:

”Un grup de mici feudali, aliat cu un sindicat dubios, luptă în instanță împotriva oricărei decizii de reformă la nivelul resurselor umane. Micii feudali din Primăria Timișoara și-au văzut privilegiile amenințate de o reorganizare pe principiile managementului modern și de recrutarea, prin concursuri reale, a unor profesioniști.

Iar sindicatul care-i susține are membri chiar și din comune din Bacău, face afaceri cu imobile de lux pe litoral și i-a făcut campanie, pe față, în 2012, candidatului comun al PSD și PNL, fostul primar Nicolae Robu. Ceea ce nu înțeleg acești mici feudali este că nu mie îmi fac rău, ci colegilor lor pasionați de serviciul public care muncesc zi și noapte pentru a compensa absența unor oameni care să completeze echipele din care fac parte. Lor și cetățenilor orașului Timișoara ce așteaptă servicii de calitate”.

CITEȘTE ȘI: Au început pregătirile pentru deconectarea Rusiei de la sistemul internațional de plăți SWIFT

Pentru aceste motive, sindicatul a intentat un proces la Judecătoria Timișoara, prin care se solicită: constatarea săvârșirii faptei ilicite de publicare de informații prin care au fost aduse prejudicii de imagine; obligarea pârâtului la înlăturarea postării denigratoare; obligarea pârâtului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârilor pronunțate în această cauză într-un ziar de circulație locală și într-unul de circulație națională; daune morale în valoare de 200.000 de lei.

De asemenea, sindicatul solicită cheltuieli de judecată din partea primarului Dominic Fritz. Cererea de chemare în judecată a primit, deja, număr de înregistrare de la Judecătoria Timișoara, așa că spectacolul poate începe.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Dominic Fritz a fost dat în judecată. Se cer daune morale în valoare de 200.000 de lei

  1. Asta este o frectie la piciorul de lemn al prea iubitului si votatul nostru primar DONIMIC FRIG.Asa a fost si cu amenda de 21 milioane de euro primita de la garda de mediu,procesele pierdute anterior,bani cheltuiti pe tot felul de firme de avocatura angajate de maestru pentru asi apara incompetenta si platite din bugetul nostru. Pina nu ii se imputa direct lui sa se puna sechestru pe bunuri isi face mai departe de cap!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *