Doi procurori din Timișoara, vizați de verificările din cadrul DNA

DNA Timișoara a dispus urmărirea penală față de patru polițiști din Arad

În urma recentelor discuții din spațiul public privind situația delegării și a detașării unor procurori la DNA și din DNA la alte parchete, reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au transmis că, în urma verificărilor, a fost identificată următoarea situație: 12 procurori delegați la DNA de la alte parchete, 26 numiți în DNA și delegați în funcții de conducere, trei de la alte parchete delegați în DNA în funcții de conducere și doi numiți în DNA și delegați la alte parchete.

Potrivit Biroului de informații publice din cadrul instituției, delegarea s-a făcut în baza art. 57 alin. 7 din Legea 303/2004, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dintre procurorii aflați în această situație, fac parte și doi de la structurile din Timișoara. Unul dintre ei este Adrian Golban, care deține funcția de procuror-șef al DNA Timișoara.
Adrian Golban a fost procuror cu funcție de execuție în cadrul acestei structuri din anul 2014, când a promovat, prin examen, de la parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Anul trecut, a fost numit în fruntea structurii locale DNA. În 25 iunie, a fost delegat să coordoneze activitatea instituției încă șase luni.

Cel de-al doilea procuror vizat de aceste verificări este Simona Troacă, delegată la DNA de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, pe perioada 20.03.2018 – 19.09.2018.
Prin modificările Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, vechimea necesară numirii procurorilor în DNA s-a majorat de la șase la opt ani. Șase dintre procurorii delegați în funcții de execuție de la alte parchete aveau o vechime cuprinsă între șase și opt ani în domeniu la data de 6 august a.c..

Deși PÎCCJ a apreciat că „nu poate fi pusă în discuție legalitatea delegărilor în cadrul DNA, atâta vreme cât nu este prevăzută o condiție de vechime pentru delegarea procurorilor în funcție de conducere și execuție”, luni, ÎCCJ a dispus încetarea celor șase delegări care nu au o vechime de cel puțin opt ani în funcție, pentru motive de oportunitate”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Doi procurori din Timișoara, vizați de verificările din cadrul DNA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *