Doi morţi şi patru răniţi în urma unui accident rutier produs pe centura Timişoarei

accident mortal centura timisoarei1

Două persoane şi-au pierdut viaţa, marţi după amiaza, iar alte patru au fost grav rănite, după ce au fost implicate într-un accident rutier, pe centura Timişoarei.

Din primele cercetări ale poliţiştilor reiese că o şoferiţă – care circula dinspre Dumbrăviţa spre Calea Aradului – a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure, fiind lovită de un autoturism care se afla în depăşire regulamentară.

Impactul a fost devastator, şoferiţa, în vârstă de 22 de ani, şi un pasager de aproximativ 50 de ani, decedând.
accident mortal centura timisoarei
Alte patru persoane, din cel de-al doilea autoturism implicat în accident, toate cu vârste până în 25 de ani, au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„ISU TIMIȘ a intervenit la un accident rutier între două autoturisme pe centura municipiului Timișoara.

In urma accidentului au rezultat şase victime. La fața locului a au deplasat trei autospeciale din cadrul celor 2 detașamente de pompieri din Timișoara, două ambulanțe SMURD, 2 ambulanțe SAJ, 17 subofițeri și 1 ofițer.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucdere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Foto: ISU TIMIŞ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Doi morţi şi patru răniţi în urma unui accident rutier produs pe centura Timişoarei

  1. Haosul existent la ieșirile din zonele noi de locuinte ale Dumbravitei către centura sau Aradului a început să facă victime. Este doar începutul, în Dumbrăvița se întra și se iese haotic. În Aradului se taie efectiv doua benzi continue, la fel și pe centura. Politia nu are nimic de spus? Se va mai muri în aceste zone, asta e clar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *