Doi juniori alb-violeţi, cooptaţi în lotul României

Doi juniori alb-violeţi, cooptaţi în lotul României

În urma selecției organizate, recent, de Federația Română de Baschet la Târgoviște, la care au participat 32 de juniori, doi sportivi legitimați la SCM Politehnica Timişoara au fost cooptați în lotul național al României, pentru o nouă acțiune – camp de pregătire YDF și turneu internațional YDF.

Este vorba despre 𝗟𝘂𝗰𝗮 𝗕𝗶𝗷𝗶 𝗥𝘂𝘀𝗮𝗻 și 𝗩𝗹𝗮𝗱 𝗣𝗿𝗲𝗷𝗯𝗮𝗻, care în perioada 8-11 noiembrie vor susține un stagiu de pregătire centralizată la Izvorani, după care, în intervalul 11-17 noiembrie, se vor afla în Kosovo pentru turneul Youth Development Fund.

Ambii juniori alb-violeți fac parte din lotul echipei SCM Politehnica Timișoara U14, unde se află sub îndrumarea antrenorului Aref Gyori – Kaed Bey.

Vlad Prejban evoluează și la categoria de vârstă superioară, acolo fiind pregătit de Radenko Toroman.

CITEŞTE ŞI: Consiliul Judeţean Timiş sprijină financiar Primăria Timişoara, cu 20 de milioane de lei, pentru Arena Eroii Timișoarei


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *