Doar un… „proiecțel” pentru o comună din Timiş

jebel 9

Comuna Jebel a depus trei proiecte de infrastructură în vederea obținerii finanțării din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Din trei, doar unul dintre ele, cel mai mic ca valoare de investiție, s-a regăsit pe lista publicată recent.

Celelalte două, ambele având ca obiect asfaltarea de străzi, respectiv a lungimii rămase de modernizat, de opt kilometri în total, cu care s-ar fi încheiat procesul de urbanizare a comunei, mai așteaptă.

Proiectul aprobat se referă la efectuarea branșamentelor individuale la canalizare a gospodăriilor și are o valoare de 200.000 de euro.

„E bun și ăsta”, a afirmat edilul-șef Sabin Bociu, care nu se declară, totuși, nemulțumit, deși spera la mai mult.

În aceste condiții, există și o consolare pentru autoritatea locală și comunitate, aceea că, în acest an, Jebelul va realiza din bani proprii asfaltări pe 2,5 kilometri de străzi.

Rămânând în sfera investițiilor din bugetul local, tot în 2017, comuna mai are programată și realizarea în roșu a clădirii dispensarului medical, obiectiv care urmează să fie finalizat în anul următor, lucrarea fiind finanțată în regim multianual.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *