DNA, măcel în Primăria Timișoara. Robu s-a scos

DNA, măcel în Primăria Timișoara. Robu s-a scos

DNA a descins din nou la Primăria Timișoara și a efectuat percheziții care vizau trucarea unor concursuri din vremea în care primar era Nicolae Robu. Totuși, fostului edil nu i se impută nimic de către DNA. În schimb, a fost pusă sub urmărire penală Rodica Aurelian, fosta șefă a Serviciului resurse umane din cadrul primăriei, care ar fi coordonat trucarea unor concursuri în Primăria Timișoara.

Vă reamintim că Rodica Aurelian, funcționara cu Lexus și apartament în Tenerife, a fost protagonista mai multor anchete publicate în ziarul „Renașterea bănățeană.

Iată comunicatul DNA Timișoara:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de AURELIAN RODICA, la data faptei șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– complicitate sub forma participației improprii la abuz în serviciu, în situația în care funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată,
– fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,
– instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,
– uz de fals în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În prezenta cauză sunt cercetate aspecte referitoare la săvârșirea unor presupuse infracțiuni de către persoane din conducerea primăriei municipiului Timișoara în legătură cu modalitatea de organizare a unor concursuri de angajare, atât pentru posturi de conducere, cât și pentru posturi de execuție, în perioada 2018 – 2020.

În contextul menționat mai sus, suspecta Aurelian Rodica, în calitate de șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 10 persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte.

Urmarea acestor demersuri a fost faptul că persoanele respective ar fi promovat concursurile și ulterior, prin dispozițiile primarului municipiului Timișoara, care a acționat fără vinovăție, ar fi fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate, director executiv etc.

Precizăm că, anterior și în cursul zilei de 19 iulie 2022, procurorii anticorupție au efectuat mai multe activități de urmărire penală (percheziții, ridicări de documente etc.) în vederea constituirii probatoriului.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Suspectei Aurelian Rodica i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “DNA, măcel în Primăria Timișoara. Robu s-a scos

  1. Doar daca cineva se uita în CV respectiv în activitatea unor ‘specialisti’ aduși și angajați de Lae are imaginea incompetentei și prostiei politrucilor plătiți din banul public. Fruntașii cu carnet de partid precum Iapa, Kristof, Culita, vopsitele directoare, secretare, consiliere și multi alții care au tăiat frunze la câini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *