Dinamică promițătoare pe șantierele feroviare vestice

Dinamică promițătoare pe șantierele feroviare vestice

Toate cele trei obiective strategice de infrastructură feroviară aflate în derulare în zona de vest a țării se prezintă, la sfârșitul primei luni a anului în curs, în stadii promițătoare de realizare.

Cel mai avansat este, după cum se știe, proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Frontieră-Curtici-Simeria, care are, pe sectoarele ce traversează Regiunea Timișoara-Vest (respectiv, între Bârzava de Mureș și Simeria), grade de execuție situate între 81 și 98 de procente.

Un avans considerabil, de circa 61 de procente, are și tronsonul Lugoj – Timișoara Est, parte a proiectului de modernizare a liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad; de precizat însă că lotul al treilea al acestui obiectiv, cel dintre Timișoara Est și Ronaț, abia a atins 19 la sută din execuție, iar celelalte loturi se află în faze incipiente de execuție (28 la sută lotul Ronaț-Arad și circa opt procente în cazul lotului Lugoj – Caransebeș) sau n-au depășit încă etapa de proiectare.

Ca excepție pozitivă, viitoarea pasarelă pietonală din zona Gării de Nord Timișoara a avansat mulțumitor, fiind montat cu succes cel de-al treilea tronson al structurii metalice.

CITEŞTE ŞI: Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: Cum va fi vremea la începutul lunii martie

În fine, la cel de-al treilea obiectiv feroviar regional, modernizarea liniei Caransebeș-Drobeta Turnu Severin-Craiova, au fost semnate până în prezent contractele de proiectare-execuție pentru trei dintre cele șase loturi, un al treilea a fost adjudecat la licitație și se află în perioada de posibile contestații, iar celelalte două sunt încă în faza de evaluare a ofertelor.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *