Din ianuarie, condiții mai bune la Ambulatoriul de la Maternitatea Odobescu

control ginecologic

Ambulatoriul de obstetrică și ginecologie al Spitalului Municipal din Timișoara, situat în cadrul Maternității Odobescu, are o nouă înfățișare și dotări de ultimă oră.

Unitatea, reabilitată printr-un proiect din fonduri europene, a fost inaugurată luni și se va afla la dispoziția pacientelor din Timișoara și nu numai, începând din ianuarie.

Valoarea totală a proiectului la finalizarea implementării s-a ridicat la 9,8 milioane de lei (TVA inclus). Ambulatoriul spitalului a fost complet reamenajat, rezultând un spațiu cu suprafața de 612 mp, situat la parterul și demisolul ambulatoriului.

Au fost reamenajate și dotate cu echipamente medicale moderne 14 cabinete (unul de obstetrică, unul de neonatologie, patru de obstetrică – ginecologie, opt de ginecologie, precum și spaţiile anexe, inclusiv cameră de sterilizare şi sală de tratamente).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Din ianuarie, condiții mai bune la Ambulatoriul de la Maternitatea Odobescu

  1. Poza este din spitalele din Rusia? De cand asistentele din Romania poarta asemenea boneta. Se vede ca unii ziaristi de lene nu isi misca fundul pentru o documentare reala pe teren!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *