Dezvoltatorii imobiliari, obligați să predea construcțiile doar după recepția branșamentelor la utilități și să încaseze avansul într-un cont special

Dezvoltatorii imobiliari, obligați să predea construcțiile doar după recepția branșamentelor la utilități și să încaseze avansul într-un cont special

Dezvoltatorii imobiliari, obligați să predea construcțiile doar după recepția branșamentelor la utilități și să încaseze avansul într-un cont special

Noile reglementări în domeniul construcțiilor, ce modifică articolul 22 din Legea 10/1995, respectiv art. 26 din Legea 7/1996, subliniază o serie de obligativități în sarcina constructorilor (identificați prin investitori sau dezvoltatori imobiliari).

Astfel, potrivit Legii 207 din 8 decembrie 2025, aceștia au obligația de a preda construcția proprietarului, împreună cu cartea tehnică a imobilului, numai după admiterea recepției la terminarea lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a branșamentelor autorizate și definitive la rețelele de utilități publice ale infrastructurii edilitare, atât în cazul investițiilor noi, cât și în cazul intervențiilor la construcțiile existente care nu au fost utilizate pe timpul execuției lucrărilor de construcții, cu excepția cazului în care lucrările de construcții privesc infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice pentru care nu este necesară emiterea autorizației de construire sau desființare.

CITEȘTE ȘI: Accident în Timişoara. Un şofer în vârstă de 70 de ani, băut bine, s-a oprit pe trotuar, după ce a lovit o conductă de gaz

De asemenea, dezvoltatorul poate promite înstrăinarea unității individuale din cadrul condominiului viitor sau locuinței individuale viitoare, numai după notarea autorizației de construire în cartea funciară, realizarea operațiunii de preapartamentare pentru condominiile viitoare și deschiderea cărților funciare pentru unitățile individuale reprezentând bunuri viitoare.

Promisiunile de vânzare se încheie numai în formă autentică, la notariat, după notarea autorizației de construire în cartea funciară și după obținerea în prealabil a extrasului de carte funciară.

Sumele achitate de cumpărător ca avans în cadrul promisiunii de vânzare depun într-un cont bancar distinct al dezvoltatorului, dedicat edificării proiectului pentru care s-a plătit avansul, și pot fi cheltuite de acesta numai în scopul dezvoltării respectivului proiect și numai cu ștampila «bun de plată» a persoanei responsabile, pentru partea de rezistență maximum 25% din preț și ulterior finalizării acesteia, pentru partea de instalații maximum 20% din preț.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *