
Dezbatere publică la Timișoara, în martie, pentru planurile-cadru de liceu
Ministrul educației și cercetării, Daniel David, a anunțat o dezbatere națională pe tema proiectului planurilor-cadru pentru liceu puse în consultare publică pe pagina instituției.
Dezbaterea vizează atât întâlniri fizice cu toți cei interesați, cât și online.
Întâlnirile fizice vor fi organizate în patru centre universitare din țară: București (11 februarie), Cluj-Napoca (14 februarie), Iași (25 februarie) și Timișoara (4 martie). Pe 6 martie, va avea loc dezbaterea online, posibil pe pagina de Facebook a instituției.
De asemenea, consultarea publică presupune transmiterea de propuneri și observații constructive la adresa de e-mail consultare@rocnee.ro (până la data de 6 martie 2025).
”M-aș bucura ca etapa de consultare și cea de dezbatere să se realizeze cu responsabilitatea analizei și eleganța exprimării punctelor de vedere, așa cum ar trebui să stea lucrurile când este vorba de educație.
Vă încurajez pe toți să vă exprimați, garantându-vă faptul că vocea vă va fi ascultată.
Comentariile triadei elevi – personal didactic și auxiliar – părinți, alături de cele ale sindicatelor, sunt fundamentale (inclusiv ale autorităților locale).
Sperăm că, din considerarea la modul foarte serios a consultării și dezbaterilor, vom avea o variantă finală, consolidată a proiectelor de planuri-cadru, care poate fi mai apropiată sau diferită față de proiectele pe care vi le aduc acum în atenție și pe care o voi aproba în luna mai”, a transmis Daniel David într-un comunicat de presă.
Proiectul planurilor-cadru a suscitat multe controverse, cea mai intensă fiind cea legată de eliminarea disciplinelor de geografie și istorie (cu excepția istoriei evreilor și istoriei comunismului) din trunchiul comun la clasele a XI-a și a XII-a, inclusiv la profilul umanist.
CITEȘTE ȘI: Bănățeanul în onoarea căruia americanii au instituit unul dintre cele mai prestigioase premii în matematică
Așa cum se prefigurează, planurile-cadru au în vedere asigurarea competențelor de bază, în funcție de anul de studiu, prin: materiile obligatorii cuprinse într-un procent între 35% și 65% în trunchiul comun, prin disciplinele specifice de profil – conținute între 25% și 45% în curriculum de specialitate – și între 10% și 20% cele din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (fostul curriculum la decizia școlii).
În ceea ce privește structura anului școlar, propunerea este pentru standardizarea sa, astfel: același număr de săptămâni, indiferent de filieră (36), cu un număr mai mic de săptămâni pentru clasa a XII-a (34); organizarea anului școlar pe 5 intervale de cursuri; menținerea programelor naționale: Săptămâna verde (1 săptămână) și Școala altfel (1 săptămână), incluse în cele 36/34 de săptămâni.



Cel mai reformat domeniu… invatamantul🤪
Poate ar trebui… dezreformat?🤔
De finantare CONFORM LEGII PROROGATE DE 14 ANI INCOACE, NIMIC, NU?!?
#Cancel culture, varianta „progresista”🤪 la „Nu uita ca tara te vrea prost”
versuri de prin ’95 de la trupa Sarmalele reci – Tara te vrea prost!
„Ce folos ai daca-nveti prea multe-n viata?
Poa’ sa-ti explodeze creierul..
Ce folos din carti
despre domnitorii morti?
Tot ce ti se cere azi e sa fii nul..
La ce bun sa-nveti atît limba româna?
O vorbesti cursiv de la doi ani..
Nu exagera
nici cu matematica:
S-o stii numai cît sa nu te-ncurci la bani..
Ah, ce frumos
Viitorul luminos
Li se-arata celor idioti
Deci fii supus
fata de cel mai sus pus
Nu uita ca tara te vrea prost!.
Nu-ncerca sa te realizezi în viata:
nici o meserie n-are viitor..
Si nu cuteza
sa încerci sa schimbi ceva
dupa 2000 de ani de somn usor..
Mai cinstit e sa-ti gasesti o cunostinta
ea sa te serveasca tu sa o servesti..
Un spate solid
te va promova rapid
în armata nationala-a capetelor seci.
Ah ce frumos
Viitorul luminos
li se-arata celor idioti
Deci fii supus
fata de cel mai sus pus
Nu uita ca tara te vrea prost!”
si melodia „Gasca de la bloc” de pe acelasi album e la fel de actuala tinand cont de milioanele de romani ce au luat calea emigrarii…
#idiocracy🤪