Degajări de fum la un spital privat din vestul țării

Autoturism în flăcări pe A1. Intervin pompierii din Făget

Degajări de fum la un spital privat din vestul țării

Pompierii au intervenit sâmbătă după ce au fost semnalate degajări de fum la un spital privat din Arad.

ISU Arad a anunțat că a intervenit la un spital privat din municipiul Arad, situat pe strada Dr. Cornel Radu.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, autoscara, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și două ambulanțe SMURD.

Pompierii au constatat că degajarea de fum a fost cauzată de un scurtcircuit la un panou electric exterior.

CITEȘTE ȘI: Emoții pe piața muncii din Banat

Pompierii verifică încăperile spitalului și susțin că nu se impune evacuarea pacienților și a personalului medical. A fost anunțat un echipaj al companiei de electricitate, potrivit Mediafax.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *