
Daniel Idolu, directorul Aeroportului Internațional ”Traian Vuia” Timișoara, este pe cale de a fi schimbat. Adunarea Generală a Acționarilor de la această unitate a decis schimbarea a cinci dintre cei șapte membri ai Consiliului de Administrație, printre care se numără și Idolu.
CITEȘTE ȘI: Un elev din Timiș nu a putut susține proba de matematică din cauza temperaturii
Membrii consiliului erau numiți din 2015, cu un contract de patru ani, mandatele fiind prelungite anul trecut, întrucât s-au depășit indicii de performanță cu 230 la sută. Acum, însă, s-a invocat absența unor proceduri, fapt ce a dus la schimbarea celor cinci. Este de așteptat ca la următoarea ședință a noului Consiliu de Administrație, care va avea în loc zilele următoare, să se decidă și îndepărtarea lui Daniel Idolu din funcția de director.
“Sunt convins că se urmrește schimbarea mea, dar nu știu cât de legală este”, a declarat Idolu. Aeroportul timișorean a trecut prin momente delicate din punct de vedere economic în perioada pandemiei, ca urmare a anulării curselor aeriene.
afară cu acest individ să rămînă doar consilier psd gică contra .goliti aeroportul de psd-ei incompetenti.
l-am vazut la tv, ce-i mai place …shaorma, cam buhait