Decizie radicală în Italia. 16 regiuni intră total în carantină și se suspendă orice activitate

carantina 2

Italia va închide zone mari din nordul ţării pentru a lupta împotriva propagării epidemiei de coronavirus, a anunţat, duminică dimineaţă, premierul Giuseppe Conte.

Regiunile vizate sunt Lombardia şi provinciile Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro e Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano Cusio Ossola, Vercelli, Padova, Treviso şi Venezia.

Astfel, conform măsurilor luate de Guvernul italian, în toate zonele vizate şcolile rămân închise cel puţin până pe 3 aprilie, iar lucrătorilor din sectorul medical nu li se vor acorda concedii.

De asemenea vor fi închise sălile de sport, piscinele, muzeele, centrele culturale şi staţiunile de schi.

Toate evenimentele vor fi suspendate, în locuri publice sau private, inclusiv cele cu caracter cultural, sportiv şi religios, astfel că ceremoniile de cununie civilă şi religioasă şi înmormântările sunt anulate.

Restaurantele şi barurile vor fi deschise, cu obligaţia de a asigura o distanţă sigură de un metru între oameni.

Oamenii vor trebui să stea la casele lor cât mai mult posibil, iar cei care încalcă măsurile prevăzute de carantină riscă închisoare până la trei luni.

1583623895 5097391 2145 mappa province divieti2stiripesurse


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Decizie radicală în Italia. 16 regiuni intră total în carantină și se suspendă orice activitate

  1. ceremoniile de cununie civilă şi religioasă şi înmormântările sunt anulate.
    Astia sunt nebuni,cum sa anulezi inmormantarile ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *