De Paști vine vara în Timișoara și în tot Banatul!

De Paști vine vara în Timișoara și în tot Banatul!

Mini-vacanța de 1 Mai și Sărbătorile Pascale vor fi dominate de vreme schimbătoare și ploi. ANM anunță că, în aceste zile, valorile termice se încadrează în perioada în care ne aflăm. Pentru cei care pleacă la munte, vremea se va încălzi treptat.

Ziua de 1 mai va fi comparabilă cu precedenta, apoi se va răci ușor. Regimul termic se va menține aproape staționar, cu maxime la 10 grade și minime de 2 grade.

În zona Banatului, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 24 de grade Celsius. Minimele, în timpul nopților și dimineața, vor fi cuprinse între 8 și 10 grade. Cu toate că bănățenii vor avea parte de soare, nu sunt excluse și precipitațiile.

Pentru noaptea de Înviere, se anunță o vreme plăcută, cu o temperatură minimă de 16 grade Celsius. Meteorologii avertizează, însă, că nu sunt excluse aversele și furtunile însoțite de descărcări electrice.

Astfel de precipitații sunt posibile în proporție de 50 la sută și duminică, în ziua de Paști, când va fi vară în toată regula, iar temperaturile vor urca până la 28 de grade.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *