De la anul vom avea o nouă zi de sărbătoare naţională

De la anul vom avea o nouă zi de sărbătoare naţională

Ziua de 19 iulie devine oficial Ziua naţională a înotului care va fi sărbătorită din anul 2022 după ce la începutul acestei luni a fost oficializată Legea 279/2021 publicată în Monitorul Oficial r. 1148 din 2 decembrie 2021.

„Ziua naţională a înotului va fi marcată de către Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, de cluburi sportive/asociaţii şi membri afiliaţi prin participarea la evenimente şi programe cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării înotului pentru sănătatea oamenilor”, prevede legea anterior menţionată, scrie Ziarul Financiar.

Potrivit acesteia, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă, precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate acestei zile.

Pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la importanţa practicării înotului pentru sănătatea şi viaţa oamenilor, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor difuza emisiuni de promovare a programelor şi evenimentelor dedicate acestei zile.

CITEŞTE ŞI: Primele semne că am putea fi infectați cu varianta Omicron

Ziua de 19 iulie va fi zi de sărbătoare naţională, dar nu şi zi liberă pentru salariaţi, conform Mediafax.

Foto: Digi Sport


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *