David Popovici, decorat de președinte cu Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler.
Sportivul David Popovici, câștigător a două medalii de aur la Campionatele Mondiale de Natație de la Budapesta, va fi decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler.
CITEȘTE ȘI: Premierul Nicolae Ciucă l-a propus oficial pe Sorin Grindeanu interimar la Ministerul Agriculturii
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis a decis să îl decoreze pe sportivul David Popovici cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, ca urmare a performanțelor extraordinare obținute la Campionatele Mondiale de Natație, care l-au plasat în rândul celor mai buni sportivi ai lumii, precum și în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga activitate.
„Prin talentul, dăruirea, devotamentul și profesionalismul său, demonstrate atât în bazinul de înot, cât și în afara sa, David Popovici a promovat numele țării noastre în întreaga lume. David Popovici este un model pentru tânăra generație și un veritabil ambasador al sportului, iar energia depusă în slujba afirmării înotului pe plan internațional reprezintă un câștig uriaș pentru România”, se arată în comunicat.
Totodată, președintele a decis să-l decoreze și pe antrenorul lui David Popovici, Adrian Rădulescu, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru contribuția remarcabilă în atingerea excelenței sportive.
Ceremonia de decorare va avea loc la Palatul Cotroceni, la o dată care va fi comunicată ulterior.
(sursa: Mediafax)