„Dați drumul circulației pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva!” Semnează acum petiţia online!

petitie autostrada

După ce a deschis circulației lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva, Ministerul Transporturilor a refuzat să facă același lucru cu lotul 3 și a decis să rezilieze contractul.

După câteva zile, așa cum a informat Asociația Pro Infrastructură, „Tribunalul București a motivat decizia de a suspenda executarea garanției bancare a constructorului lotului 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva de către CNAIR, confirmând ceea ce am spus în mod repetat în ultimele săptămâni: rezilierea a fost ilegală, încălcând termenii contractului, neavând nici o justificare de formă sau de fond.

Instanța a considerat că, deși inginerul consultant a oferit antreprenorului 15 zile ca să finalizeze lucrările rămase, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu a așteptat scurgerea acestui termen astfel încât să aibă justificarea contractuală pentru reziliere. Perdeaua de fum mediatică întreținută de ministrul Cuc și de conducerea CNAIR începe să se ridice, evidențiind modul catastrofal în care au gestionat situația”.

Asociația a trimis prim-ministrului Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă, în care îi solicită să-și pună în practică afirmația că „guvernează pentru cetățeni” și să se implice direct în inaugurarea imediată a celor 21 de kilometri de autostradă, sancționând iresponsabilii din Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) care au generat această situație.

Petiție online semnată de mii de cetățeni

Asociația Pro Infrastructură a mai făcut un demers, inițiind o petiție online pentru deschiderea circulației pe lotul 3, care poate fi găsită la adresa http://bit.ly/2l2Sfhy.

„În parteneriat cu Declic, am lansat campania în speranța că responsabilii din Guvernul României, Ministerul Transporturilor România și Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor înțelege mesajul cetățenilor, așa cum l-am explicat de zeci de ori în ultimele șase săptămâni: nu ne mai puneți viața în pericol, dați drumul la trafic și vă puteți certa cu antreprenorul ani întregi prin instanțe!

O petiție online similară, derulată în 2018 pentru deschiderea lotului 3 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, a strâns aproape 17.500 de semnături, tronsonul respectiv fiind <<muzeu>> timp de opt luni. Din păcate, ne vedem nevoiți să repetăm acțiunea, autoritățile refuzând să învețe din greșelile trecutului”, au anunțat reprezentanții organizației.

Redăm, în continuare, textul petiției adresate premierului Viorica Dăncilă: Doamnă prim-ministru, noi, semnatarii acestei petiții, vă cerem să interveniți pentru deschiderea, fără nici o altă amânare, a circulației pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva. Orice întârziere este o bătaie de joc la adresa banilor noștri și un abuz grav care va duce la pierderea de vieți omenești.

În acest moment avem 21 de kilometri de autostradă pe care se poate circula de mai bine de o lună. Este iresponsabil să așteptăm următorul accident mortal pe șoseaua plină de cratere și curbe deosebit de periculoase pe care se circulă în prezent. Vă cerem insistent deschiderea circulației în cel mai scurt timp, iar eventualele intervenții să fie făcute sub trafic, așa cum s-a procedat și pe multe alte sectoare de autostradă.

Viața oamenilor este mai importantă decât conflictele autorităților cu constructorii. Acestea se pot rezolva și după ce noi vom circula, în siguranță, pe acest tronson. De ce este important? Lotul A1 Lugoj-Deva este realizat în proporție de 99 la sută. Costurile au fost plătite aproape integral. În nenumărate rânduri, compania de drumuri a declarat că lucrările sunt în regulă și că sunt acceptate certificatele la plată. Spre surprinderea tuturor, compania a luat decizia de a rezilia contractul în ultimul moment. Practic, înainte de a se tăia panglica! De-a lungul timpului, din cele 60 de neconformități semnalate de autorități, 59 au fost rezolvate de constructor.

Singura neconformitate rămasă este situată la granița cu un lot pe care nu se va circula cel puțin patru ani de acum înainte. Cu toate acestea Compania de Drumuri a declarat că nu mai este mulțumită de calitatea lucrărilor pe care le-a declarat conforme până în acest moment. Prin urmare s-a cerut constructorului prelungirea garanției de la patru la zece ani.

Constructorul a refuzat, iar contractul este reziliat de autorități într-un adevărat circ mediatic. Între timp rezilierea a fost deja declarată ilegală de Tribunalul București. Nota de plată o vom plăti noi, cetățenii. Se repetă astfel povestea absurdă a loturilor 3 și 4 ale autostrăzii A10 Sebeș-Turda. Și atunci autoritățile au amânat, luni în șir, deschiderea traficului. La momentul respectiv, Declic a cerut, printr-o altă petiție, inițiată împreună cu partenerii noștri de la Asociația Pro Infrastrctură, deschiderea traficului. Ministrul de resort de atunci, Lucian Șova, ne-a contrazis luni bune, apoi ne-a dat dreptate și a deschis cele două loturi.

CITEŞTE ŞI: Accident teribil pe autostradă. TIR rupt în două. VIDEO!

Scenariul se repetă cu consecințe care pot fi și acum tragice. Neregulile minore semnalate pe autostrada ce așteaptă mașinile pot fi remediate fără a afecta traficul. Conflictul în instanță cu firma constructoare poate dura ani, dar se poate soluționa și dacă lotul e deschis circulației. Este important ca autoritățile să învețe din greșelile trecutului, nu putem permite ca cearta continuă a Ministerului Transporturilor cu firmele de construcții să ne pună viața în pericol.

E treaba instanțelor să decidă cine are dreptate, dar e datoria celor din guvern să ne protejeze viața. Sau măcar să nu ne-o pună în pericol! Viața trebuie să aibă prioritate. Pe lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva se poate circula chiar de astăzi. Nu o spunem noi, au spus-o chiar cei de la CNAIR, care au și plătit lucrările declarate de calitate. S-au sucit, împreună cu ministrul Cuc, pe ultima sută de metri. Trebuie să le cerem, zeci de mii de oameni, să oprească circul, să dea drumul la trafic. E evident că le pasă doar când suficient de mulți oameni pun presiune pe ei și le periclitează imaginea. Mai ales acum, în preajma alegerilor!”.

Petiția fusese semnată marţi, la doar câteva ore de la lansare, de peste 2.000 de cetățeni.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “„Dați drumul circulației pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva!” Semnează acum petiţia online!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *