Dan Negru a răbufnit, după ce statul român a cerut bani celor reveniți din Israel: „La un cutremur ne va taxa salvarea de sub dărâmături”

Dan Negru a răbufnit, după ce statul român a cerut bani celor reveniți din Israel: „La un cutremur ne va taxa salvarea de sub dărâmături”

Dan Negru a răbufnit, după ce statul român a cerut bani celor reveniți din Israel: „La un cutremur ne va taxa salvarea de sub dărâmături”.

Timișoreanul Dan Negru, vedeta de televiziune de la Kanal D, și-a arătat din nou dezamăgirea față de statul român, care i-a repatriat pe bani pe cei care voiau să fugă din Israel, transmite stiripesurse.

Autoritățile române au facilitat repatrierea din Israel prin curse comerciale, contra-cost. Cu alte cuvinte, statul român nu a plătit cursa celor care au dorit să fugă dintr-o zonă de război. Românii se întrebau că dacă e repatriere, de trebuie să plătească. Iar printre companiile cu care statul s-a înțeles pentru locuri pentru români a fost și Tarom, companie deținută de statul român. Tarom a precizat că nu este vorba despre repatriere, ci doar despre o întoarcere în țară.

CITEȘTE ȘI: 17 zile libere legale, în 2024. Și trei posibile minivacanțe, în anul care vine

Această atitudine nu a fost deloc pe placul lui Dan Negru. Vedeta TV a postat un mesaj pe Facebook, prin care face apel la umanitate.

„M-a speriat umilința cu care statul i-a tratat pe românii repatriați din Israel. Măcar în declarații să fi fost mai umani! „Statul nu face caritate” a spus guvernu’ și i-a suprataxat la bani pe toți cei care s-au repatriat cu Tarom. Ba da! Statul trebuie să și dea, nu doar ne ia! Așa cum statul a ajutat financiar cetățenii ucraineni care fug de război, o putea face și cu românii care fug de război!”, a scris Dan Negru pe Facebook.

Vedeta de televiziune susține că alte state, precum Spania, Portugalia, până și Bulgaria și-au repatriat gratuit cetățenii.

„Statul român și-a suprataxat cetățenii în caz de forță majoră! Speriați-vă! La un posibil cutremur, statul ne va taxa salvarea de sub dărâmături! Fiți umani măcar în declarații! Învățați bunătatea! Bunătatea e singura măsură a omului”, a mai scris Dan Negru.

Întrebat dacă statul va deconta unele bilete cumpărate de românii care au vrut să părăsească Israelul, Marcel Ciolacu a precizat: „Nu există zboruri umanitare. Nu putem transforma România și companiile românești în Crucea Roșie. În funcție de cei care s-au deplasat și au fost repatriați, în funcție de veniturile lor, statul român, la diferite persoane, vulnerabile în ceea ce privește veniturile, va înapoia bani. Mai mult, am văzut la TAROM un preț fix, de 350 de euro. Le mulțumesc, pentru că prin acest preț și-au acoperit doar costurile propriu-zise”.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *