Curajul de a dezvălui nedreptatea. În 16 decembrie 1989, la Timișoara, primii oameni s-au eliberat rostind adevărul. Și n-a mai fost cale de întoarcere…
De atât a fost nevoie, în acel Decembrie 1989, pentru a începe să redevenim liberi: de a spune lucrurilor pe nume. De a spune că asuprirea este asuprire, că minciuna este minciună și că nici un ambalaj, nici o lozincă nu le justifică și nu le îndulcesc. De a arăta că împăratul este gol, chiar dacă zeci de lingușitori pretind altceva.
De a demonstra că trecerea a jumătate de secol de totalitarisme de dreapta și de stânga n-au putut transforma albul în negru și negrul în alb. Asumându-ți riscul că rostirea adevărului te poate costa libertatea sau chiar viața, dar degustând răsplata imediată că simpla sa rostire te face deja liber.
Mii de oameni s-au eliberat rostind adevărul
În 16 decembrie 1989, la Timișoara, primele zeci, sute, mii de oameni s-au eliberat rostind adevărul. Și n-a mai fost cale de întoarcere. Cuvintele s-au propagat cu viteza gândului pe arterele orașului, în fabrici și instituții, în case și mai ales în inimile celorlalți.
Adevărul a trecut peste amenințări și peste demonstrațiile de forță, care n-au reușit să demonstreze decât că, dintr-o dată, frica nu i-a mai încercat pe cei asupriți, ci pe cei care, din convingere ori din confort, țineau partea minciunii și terorii. Da, pe aceștia frica i-a făcut să treacă și peste ultimele praguri ale dezumanizării, iar asta s-a văzut a doua zi, când au cutezat să folosească gloanțele împotriva cuvintelor.
Sub gloanțe…
Sub gloanțele lor au căzut oameni, dar adevărul s-a ridicat și mai sus, iar miile de timișoreni deja eliberați au devenit zeci de mii și mai apoi sute de mii. Și n-a mai fost doar Timișoara: zeci de mii de navetiști și de studenți au purtat cu ei adevărul întâi în satele și orășelele din vecinătate, apoi tot mai departe în țară și nu numai, până când întâmplările din cetatea de pe Bega au ajuns în atenția întregii lumi.
Pătat de sânge, învinețit de lovituri de baston și de cătușe, adevărul a continuat atunci să ne elibereze și nici o putere nu i-a mai putut sta în cale. Se cuvine, de aceea, ca, astăzi, să continuăm să rostim adevărul despre acele zile: despre ceea ce a fost și nu despre ceea ce am fi vrut să fie sau să nu fie. Astfel, vom rămâne liberi și pe mai departe.
