”Cuptorul” rămâne încins în vestul ţării

canicula3

Temperaturile ridicate persistă în Banat, iar disconfortul termic rămâne accentuat. Joi, în judeţele Timiş, Arad și Caraş-Severin, meteorologii au decretat cod portocaliu de caniculă. La cele 39 de grade Celsius înregistrate la umbră, în Timișoara, medicii au lucrat la foc continuu, numărul pacienților fiind cu circa 25 la sută mai mare decât într-o zi obișnuită.

”Au fost persoane vârstnice la care boala de bază s-a decompensat. Este vorba de afecțiuni neurologice și cardiovasculare, insuficiențe renale și multe altele”, a precizat Mihai Grecu, medic-șef al Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara.

La polul opus, voluntarii Crucii Roșii nu au avut numeroase solicitări. Astfel, conform reprezentanților Direcției de Sănătate Publică, cele cinci puncte de prim-ajutor deschise în Timiș, la Timișoara (Poșta Mare, Opera Română, Piața 700 și Piața Iosefin) și Lugoj (Casa de Cultură) au înregistrat o adresabilitate foarte scăzută, doar vreo cinci persoane solicitând, la nivelul județului, un pahar de apă și un loc de repaus la umbră.

Pentru vineri, Administrația Națională de Meteorologie a instituit cod galben în cea mai mare parte a țării. În Timișoara, vremea se va menţine caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor atinge 37 de grade Celsius și, din păcate, valul de căldură va persista şi în următoarele zile.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “”Cuptorul” rămâne încins în vestul ţării

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *