
Cuplaj handbal-baschet, duminică 7 decembrie, la sala Constantin Jude.
Sala Constantin Jude găzduiește duminică, 7 decembrie, un cuplaj de meciuri din Ligile Naționale de handbal și baschet.
De la ora 16.00, handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara înfruntă ultima clasată, CSM Sighișora. Partida face parte din ultima etapă a turului, a 11-a.
Echipa noastră se află pe locul al cincilea, într-un grup de trei formații cu câte 11 puncte. Potaissa Turda și CSM București (locurile 3 și 4) sunt celelalte formații cu 11 puncte.
De cealaltă parte, CSM Sighișoara reprezintă singura grupare fără punct din Liga Națională de handbal.
De la ora 19.30, se joacă meciul de baschet SCM Politehnica Timișoara – CS Vâlcea 1924, din etapa a 11-a. Cele două formații sunt la egalitate de puncte, 13, și pe locuri vecine în clasament: Vâlcea – 11, Timișoara – 12.
Pentru jucătorii noștri este al doilea meci al săptămânii, după ce joi au depășit CSM Galați, cu 106-84, într-o restanță din etapa a 7-a a Ligii Naționale.
Alb-violeții de sub panou vor juca șase meciuri în această lună decembrie, dintre care patru pe teren propriu.


