Cupa Ginbox, ediţia a opta

Ginardo Gaspar 1

Ultima zi a acestei săptămâni le propune iubitorilor sporturilor de contact un adevărat regal de kick-boxing.

Cupa Ginbox, competiţie ajunsă la ediţia cu numărul opt, va reuni, cu începere de la ora 13, la sala „Constantin Jude”, aproximativ o sută de sportivi din Timişoara, Deta, Liebling, Zalău, Satu Mare, Craiova, Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Deva şi Arad.

Vor fi puse în joc patru centuri Break-Out, la categoriile de greutate 55 kg (14-17 ani), 60 kg (14-18 ani), 70 kg şi plus 90 kg, ultimele două neavând limite de vârstă.

Douăzeci dintre participanţi provin de la clubul local Ginbox, organizatorul întrecerii.

Cele mai aşteptate meciuri de duminică vor începe în jurul orei 19 şi vor fi finalele pentru cele patru centuri menţionate.

Cântarul oficial va avea loc tot duminică, dimineaţa, înaintea galei.

Din Timişoara şi-au mai anunţat participarea sportivi de la Şomo Kick-Boxing şi Heracles Gym.

„Competiţia de duminică este organizată de clubul Ginbox şi este dedicată sportivilor aparţinând tuturor cluburilor de profil din ţară, indiferent de nivelul tehnic, de vârstă sau de stilul de luptă din care provine fiecare, respectând regulamentul de luptă K1 light, cu procedee şi intensitate mai limitate. Sper ca la centuri să fie lupte frumoase şi să câştige cei mai buni. Cred că va fi o competiţie frumoasă. Vrem să promovăm tinerele talente, să ne dăm seama de nivelul lor tehnic”, ne-a declarat Ginardo Gaşpar (foto), preşedintele-antrenor al Clubului Sportiv Ginbox Timişoara.

Toamna va aduce şi alte provocări elevilor săi. În 1 octombrie, Alexandru Moisescu (14 ani, categ. 55 kg), Andrei Gavaz (18 ani, categ. 70 kg) şi Adrian Siciu (16 ani, categ. 70 kg) vor urca în ringul din Novi Sad în cadrul unei gale la care timişorenii au participat în premieră anul trecut. Urmează Cupa Armura, ediţia a treia, în zilele de 15 şi 16 octombrie, la Târgu Mureş, şi Judgement Day World Cup, programată în 12 şi 13 noiembrie, la Bucureşti.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *