
Cunoscutul om de presă timișorean Zoltan Kovacs, fondatorul săptămânalului „Agenda”, una dintre cele mai citite și respectate publicații locale din perioada postdecembristă, a revenit pe scena editorială cu o carte utilă, un veritabil manual de istorie românească recentă.
Cu puțin timp în urmă, domnia sa a lansat, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, volumul „Comunismul și cioburile sale – 45 de ani cu bune și cu rele”, care aruncă o privire autentică și profund personală asupra unei epoci care a lăsat urme adânci în istoria unei națiuni.
Scrisă cu luciditate și sinceritate, cartea explorează fragmentele de viață și ideologie care au definit regimul comunist, dezvăluind atât luminile, cât și umbrele unei perioade pline de contraste. Este o poveste a supraviețuirii, a idealurilor destrămate și a căutării unui sens în mijlocul unui sistem opresiv și o lectură care invită la reflecție asupra trecutului, cu toate cioburile sale, despre care, la lansare, au vorbit, printre alții, jurnalistul Dinu Barbu și Gino Rado, directorul Memorialului Revoluției din Timișoara.
Vorbitorii au remarcat, pe bună dreptate, că lucrarea, extrem de obiectivă, pune pe tapet momente – cheie din cei 35 de ani de comunism românesc, lămurind pe scurt conjuncturi istorice, trecând în revistă viciile majore ale fostului sistem politic din țară, însă punctând, în egală măsură, dar fără urmă de nostalgie, anumite reușite economice ale epocii.
Temeinic documentată și redactată într-un stil gazetăresc deopotrivă alert, expresiv și echilibrat, lucrarea este, în primul rând, un instrument extrem de folositor mai cu seamă pentru tinerii care vor să afle ceva concret despre istoria noastră recentă, dar și pentru aceea care, trăind epoca, doresc să descopere amănunte despre ea pe care, la vremea respectivă, nu ar fi avur de unde să le afle.
„După doi ani de la <<Calendarul timişorean>>, promisesem să mă apuc de un al doilea, al întregului Banat, menit să radiografieze zona noastră de ţară în întregime. Am şi început – strânsesem deja 70 de pagini – când am decis să mă dedic acestui proiect. Am constatat că tinerii de astăzi nu ştiu mai nimic despre perioada comunistă.
Dacă părinţii le-au spus că pe atunci era bine, ei i-au crezut, dacă le-au spus că a fost rău, au crezut asta, fără să deţină un minim de informaţie pe temă. Am considerat că e nevoie de o carte fără pretenţii academice, destinată tocmai acestui public care nu are răbdarea să lectureze tomuri savante de mii de pagini, dar e curios să afle cum au trăit părinţii şi bunicii lor în România.
CITEȘTE ȘI: Lansare-eveniment la Sala Orizont
Ţara noastră a avut cel mai prost comunism din Europa şi cea mai aspră dictatură, însă epoca se cere cunoscută cu detalii cu tot. Pentru a face cartea uşor de citit, am inserat în ea şi… stafide, picanterii despre cuplul Ceauşescu, în casa căruia, de exemplu, puţini ştiu că nu se consuma niciodată ciocolată sau cafea, despre unicul nepot al dictatorilor, Daniel, fiul lui Valentin Ceauşescu, despre revelioanele prezidenţiale de pe atunci şi petrecerile periodice de la Snagov, unde apropiaţii dictatorului participau de musai, fără tragere de inimă.
Câte cinci exemplare din această carte vor ajunge gratuit la 64 de biblioteci şcolare, pentru ca tineretul de azi să poată afla ce au însemnat aceşti 45 de ani, cum s-a trăit, cum s-a murit, căror legi ne supuneam şi multe alte lucruri demne de ştiut ”, a declarat, la lansare, Zoltan Kovacs.


