Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au dispus măsura instituirii controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile față de trei tineri care au decis să se răzbune pe un polițist.
În urmă cu două luni, un polițist rutier din cadrul Poliției Oraș Nădlac l-a sancționat contravențional și i-a suspendat dreptul de a conduce unui șofer în vârstă de 18 ani, din Nădlac, pentru neacordare de prioritate.
În urma cercetărilor efectuate ulterior de oamenii legii, s-a stabilit că, urmare a acestui fapt, tânărul în cauză ar fi adus la cunoștința altor doi prieteni, tot de 18 ani din Nădlac, cele întâmplate și, împreună, ar fi hotărât să se răzbune pe polițist pentru acest fapt.
Astfel, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, cei trei s-ar fi deplasat la domiciliul polițistului, unde ar fi turnat vopsea de culoare verde pe caroseria autoturismului proprietate personală parcat în fața imobilului, cauzând prin fapta lor un prejudiciu de aproximativ 7.000 de lei.
Cei trei vor fi acum cercetați penal pentru ultraj.