Cum privesc timișorenii transportul urban?

college 2

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a prezentat ieri rezultatele studiului care a analizat „Atitudini și comportamente privind transportul în Timișoara”, realizat împreună cu University College London (UCL), sub supravegherea Prof. Dr. Constantin Rezlescu. Raportul întocmit a fost pus la dispoziția Primăriei Timișoara și prezentat într-o conferință de presă comună la care au participat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, alături de primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, și de prof. dr. Constantin Rezlescu, cel care a supravegheat studiul realizat de Sarah Flecke, de la University College London, Departamentul de Psihologie Experimentală.

Este un studiu-pilot, care pune în centrul atenției și valorizează opiniile locuitorilor din municipiul Timișoara și din comunele care formează zona metropolitană Timișoara,  invitați să răspundă la o serie de întrebări privind transportul public și alte moduri de transport alternative pe care le utilizează ca mijloc de deplasare, prin intermediul unui chestionar on-line. Scopul studiului a fost de a măsura percepțiile și atitudinile cetățenilor asupra transportului public din Timișoara și de a determina un set de instrumente adecvate care pot îmbunătăți serviciile de transport public și comportamentul călătorilor.

Respondenții (1.190 de participanți/respondenți) au fost întrebați, de exemplu, ce anume i-ar motiva să folosească mai mult transportul public. Principalii factori, la mică diferență unul față de altul, au fost cursele mai frecvente, creșterea vitezei și creșterea gradului de curățenie al vehiculelor.

Sunt constatări care sugerează totodată o diferență între percepția celor care nu folosesc de fapt transportul public și experiența utilizatorilor principali. „O asemenea diferență indică o posibilă problemă de imagine a sistemului de transport public, mai degrabă decât o problemă structurală sau fizică (…) Poate exista potențial de intervenții care să amelioreze imaginea transportului public în Timișoara”, se arată în raport.

Intervențiile care promovează utilizarea transportului public pot atinge eficacitatea maximă când accentuează viteza și fiabilitatea rețelei. Constatările studiului sugerează că evidențierea timpului de călătorie mai scurt și previzibil în comparație cu autoturismele sunt strategii eficace pentru a stimula renunțarea la vehiculele personale. Sondajul exploratoriu a arătat și că participanții, în special cei care nu sunt utilizatori principali, au cunoștințe limitate privind orarul transportului public, un alt aspect la care se poate lucra.

Dacă discutăm despre transportul cu bicicleta, mulți locuitori ai orașului consideră că mersul cu bicicleta este rapid, dar siguranța este principala barieră în calea utilizării. Și asta în condițiile în care aproximativ 70 la sută dintre respondenți au în gospodărie una sau mai multe biciclete.

Deși sunt necesare îmbunătățiri de infrastructură (de exemplu, piste corespunzătoare), constatările studiului evidențiază faptul că percepția privind siguranța și sentimentul de a fi respectat pe șosea sunt importante și ele. „Campaniile de accentuare a drepturilor bicicliștilor pe șosea și schimbarea statu-quoului astfel încât bicicliștii să fie o prezență obișnuită pot completa în mod eficace infrastructura pentru biciclete”, se arată în raport. Constatările din studiul exploratoriu sugerează și nevoia de mai multe informații și aplicații moderne privind utilizarea pistelor de biciclete.

Au fost identificate mai multe zone în jurul cărora pot fi concepute intervenții pentru schimbarea comportamentelor: mândria locală – mândria de a fi timișorean, previzibilitatea și viteza transportului, siguranța (sau lipsa siguranței) deplasărilor cu bicicleta, costul (financiar și nefinanciar) ridicat al mijloacelor de transport personale, au reliefat realizatorii studiului. Pentru fiecare dintre aceste elemente, au fost concepute și testate mai multe intervenții comportamentale care ar putea conduce la reducerea utilizării autoturismului personal.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *