Culturi de canabis, descoperite în Caraș-Severin și Dolj, după o nouă acțiune a DIICOT

Culturi de canabis descoperite în Caraș-Severin și Dolj, după o nouă acțiune a DIICOT

Culturi de canabis, descoperite în Caraș-Severin și Dolj, după o nouă acțiune a DIICOT

La data de 22.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova au pus în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţelor Dolj și Caraș Severin, în cadrul a două dosare în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc.

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate trei culturi de canabis (două outdoor și una indoor), totalizând 72 de plante/fragmente de plante în diferite stadii de vegetație, aproximativ 800 de grame canabis (o parte din acestea fiind ambalate în doze pentru consum, respectiv 70 de doze), resturi dintr-o cultura outdoor de canabis, 10 doze de canabis, precum și suma de 4.500 de lei.

La sediul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au fost conduse, în vederea audierii, 4 persoane cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că sunt implicate în activitățile infracționale. În urma audierilor, procurorii au luat măsura rețineri față de 2 inculpați.

În cursul zilei de 23.09.2022, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj care a dispus arestarea preventivă a celor 2 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

CITEȘTE ȘI: Doi români, executați în stil mafiot în Belgia. Un fost comisar de poliție e principalul suspect. Proba care îl învinovățește

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Craiova, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş – Severin, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *