Cultură și sport într-o comună periurbană a Timișoarei

Cultură și sport într-o comună periurbană a Timișoarei

Cultură și sport într-o comună periurbană a Timișoarei.

Printre primele hotărâri adoptate anul acesta de aleșii comunei timișene Șag, din sudul județului, se numără și adoptarea agendei culturale și sportive susținută de administrația publică locală.

Pe agendă au fost înscrise un număr de 15 evenimente social-culturale, care vor fi sprijinite de la bugetul local cu suma de 365 de mii de lei, iar de la cel județean, cu încă 40 de mii.

Alături de sărbătorile majore ale calendarului – precum sărbătorile Învierii Domnului și Crăciunului, Ziua Femeii și, firește, Ziua Națională – comunitatea din Șag va acorda atenție promovării tradițiilor folclorice (prin spectacolele ”Timișule, pe malul tău” și ”Cântul Banatului”, programate la sfârșitul lunii mai și, respectiv, în iunie), creației copiilor (prin expoziția ”Icoane în suflet de copil”, de la începutul lunii august, precum și Ziua Școlii, din octombrie),  onorării generației bunicilor (prin marcarea Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, din octombrie), promovării armoniei interetnice (prin serbarea ”Bucium maghiar” din septembrie) și a spiritului comunitar local (prin Ziua Comunei, programată în zilele de 15-16 august).

Agenda mai include și două evenimente sportive, programate la începutul lunii iunie și, respectiv, în august, pentru care au fost alocați 20 de mii de lei de la bugetul comunal.

CITEȘTE ȘI: Câtă prostie… Cu permis de conducere fals, cu maşina în zona pietonală a Timişoarei


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *