Măsurile restrictive ar putea fi reintroduse în zonele în care apar focare de coronavirus, dacă nu sunt respectate regulile de igienă și normele venite la pachet cu relaxarea restricțiilor, spune ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Tătaru a explicat că relaxarea restricțiilor se poate face în paralel cu gestionarea pandemiei numai în măsura în care sunt respectate regulile de igienă și precauțiile luate de autorități.
„În condițiile în care vom vedea că există o transmitere accentuată în comunitate și vom vedea care sunt zonele cu anumită preponderență, vom interveni în acele zone, urmând ca progresiv, odată cu limitarea, să retragem aceste restricții, dar se poate și să intervenim la nivel general dacă vedem o transmitere în comunitate care este generalizată. Azi avem 166 de cazuri, dar mergem cu a treia măsură de relaxare. Vom avea o perioadă în care va urma o creștere ușoară, progresivă, nu o creștere exponențială”, a spus ministrul Sănătății Nelu Tătaru, la Digi 24.
El a explicat de la ce număr de infectări se vor impune restricții suplimentare.
Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.
DISCLAIMER
Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.
One thought on “Cu ochii pe statistici: De la ce număr de infectări pe zi se impune reintroducerea restricțiilor”
Nu mai tineti oamenii in frica.
Gripa asta nu merita atata taraboi.
Nu mai tineti oamenii in frica.
Gripa asta nu merita atata taraboi.