
Echipa CSU UVT a devenit, recent, noua campioană a României la badminton. La Iași, structura sportivă din capitala Banatului a confirmat titlurile cucerite pe plan individual în acest an și a câștigat o luptă în trei, în care au mai fost implicate celelalte medaliate ale acestei ediții, Politehnica Iași 1 și Știința Bacău.
Campionatul Național pe echipe a fost un turneu în care s-a jucat după sistemul „fiecare cu fiecare”. Primele trei clasate au adunat câte trei victorii și o înfrângere, iar cea care a ieșit cel mai bine a fost echipa timișoreană compusă din Andra-Gabriela Stoica, Laura-Mihaela Constantin, Loredana-Elena Lungu, Daniel Popescu, Vlad-Alexandru Dehelean, Mihai-Bogdan Stoica, Florentina Constantinescu și Florin Posteucă.
CSU UVT a câștigat cu 4-1 confruntarea cu formația secundă a Politehnicii Iași, s-a impus cu același rezultat în eternul derby cu Știința Bacău, a pierdut întâlnirea cu Politehnica Iași 1, scor 2-3, și s-a impus clar cu 5-0 în fața echipei ACS Kids Tâmpa Brașov.
Deși a fost cedată în cele din urmă, întâlnirea cu Politehnica Iași 1 a fost cea mai disputată. Punctele din meciurile de simplu au mers și într-o parte și în alta. CSU UVT a punctat prin Daniel Popescu (21-13, 21-12 cu Matei Droancă), iar moldovenii prin Hristomira Popovska (21-18, 21-11 cu Andra Stoica).
Jocurile de la dublu au avut nevoie de set decisiv de fiecare dată, „studenții” timișoreni având câștig de cauză la mixt, acolo unde perechea formată din Daniel Popescu și Loredana-Elena Lungu a depășit cuplul alcătuit din Vladimir Leadavschi și Daria Jitariu cu 20-22, 21-15, 23-21 în 55 de minute de joc.
Gazdele turneului au punctat la dublu băieți și la dublu fete. Vitalie Izbas și Vladimir Leadavschi au trecut de Vlad-Alexandru Dehelean și Mihai-Bogdan Stoica cu 22-24, 21-12, 21-17, iar Daria Jitariu și Hristomira Popovska le-au învins pe Laura-Mihaela Constantin și Andra-Gabriela Stoica cu 16-21, 21-14, 21-16.
În meciul CSU UVT – Știința Bacău, punctele timișorene au fost realizate de Daniel Popescu și Andra Stoica în meciurile de simplu, precum și de perechile de la dublu fete și dublu mixt – Laura Constantin / Andra Stoica, respectiv, Daniel Popescu / Loredana Lungu. De fiecare dată, sportivii bănățeni au închis meciurile în minimum de seturi.
CITEŞTE ŞI: Timişoreanul Leo Borlovan pilotează în capitală pentru titlul de campion naţional la Super Rally
Clasamentul final pe echipe a fost următorul: 1. CSU UVT, 2. Politehnica Iași 1, 3. Știința Bacău, 4. Politehnica Iași 2, 5. ACS Kids Tâmpa Brașov. Deplasarea sportivilor de la CSU UVT la Campionatul Național de Badminton pe echipe de la Iași a fost sprijinită de Consiliul Județean Timiș.


