
Trei sportivi legitimați la CSU Politehnica Timișoara se află în elita mondială a floretei, reunită în China, la Wuxi, acolo unde are loc, în aceste zile, Campionatul Mondial de juniori și cadeți.
Este vorba despre Felix Dogariu, care va reprezenta România în competiția rezervată cadeților, Ingrid Miti Bikfalvi, care se pregătește să evolueze sub tricolor în întrecerea juniorilor, și Dumitrița Josan, din Republica Moldova, care-i poate fi adversară colegei sale de club.
Este un program aglomerat pentru cei trei floretiști de la CSU Politehnica Timișoara, care au zburat spre China imediat după încheierea Campionatului Național de floretă, tineret, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în sala „Ana Pascu” din București. A fost o competiție în care Ingrid Miti Bikfalvi a devenit vicecampioană națională la feminin, iar Felix Dogariu a câștigat medaliile de bronz atât la individual, cât și pe echipe.
În 2024, sportivii secției de scrimă de la clubul CSU Politehnica Timișoara, antrenați de Livius Buzan, au cucerit 22 de medalii (trei de aur, cinci de argint și 14 de bronz).


