CSC Dumbrăviţa, start în play-out pe terenul ultimei clasate

CSC Dumbrăviţa, start în play-out pe terenul ultimei clasate

CSC Dumbrăviţa se pregătește de startul play-out-ului Ligii a II-a. În urma rezultatelor din ultima etapă a sezonului regulat, nou-promovata antrenată de Cosmin Stan a încheiat prima parte a stagiunii pe locul al 13-lea şi a fost repartizată în grupa B.

Primul meci din această fază îl va disputa în deplasare Unirea Constanța, ocupanta ultimei poziţii. Meciul este programat sâmbătă, de la ora 11, la Clinceni, pe „Arena 1”.

„Pornim cu un singur gând, acela de a rămâne în Liga a II-a. Trebuie să recunosc că grupa din care facem noi parte mi se pare mai accesibilă. Avem și un program bun, pentru că în primele meciuri întâlnim două contracandidate. Noi suntem într-o formă bună, iar rezultatele și jocul nostru din acest început de sezon de primăvară cred că adeveresc ceea ce spun. Dacă am pornit această serie de meciuri fără înfrângere în compania lor, sperăm să nu o și oprim!

E o echipă total schimbată, într-adevăr. Probabil că au probleme foarte mari în ceea ce privește omogenizarea, sunt foarte mulți jucători noi, iar acesta cred că e un avantaj foarte mare pentru noi. Întotdeauna în fața unui adversar mai slab cotat există acest pericol al deconectării, dar cred că la noi nu va fi cazul. Am discutat deja cu băieții, suntem deja pe finalul săptămânii și cred că fiecare dintre ei își dă seama de importanța acestui meci. Cred că jocul cu Unirea îl vom trata chiar mai serios decât cele pe care le-am disputat până acum în primăvară. Cred că așa trebuie să abordăm acest joc”, a declarat antrenorul Cosmin Stan.

El a vorbit şi despre buletinul medical: „Tot lotul îl avem apt. Sunt mici probleme apărute după meciul cu Oțelul, mici lovituri, dar până în momentul de față nu avem niciun jucător cu probleme majore care să nu poată fi folosit în meciul de sâmbătă. În plus, după cum se știe, cartonașele galbene se șterg la intrarea în play-out.

CITEŞTE ŞI: Motivul pentru care BMW construiește la Debrecen cea mai modernă uzină a sa

Am avut cinci jucători cu trei cartonașe galbene înainte de meciul cu Oțelul, iar în cazul în care îl vedeau pe al patrulea, ar fi stat cu Unirea Constanța. Dar nu a fost cazul, aceasta a fost și ideea noastră. La meciul cu Oțelul, doar unul din cei cinci a jucat în primii 11. Am încercat să îi menajăm, pentru a nu risca să nu îi avem la dispoziție în prima etapă din play-out. Deplasările din zona Bucureştiul cele mai lungi posibile din seria noastră, dar eu zic că și din acest punct de vedere programul din grupa B ne avantajează”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *