Crosul OncoHelp, aleargă să faci bine!

Crosul OncoHelp, aleargă să faci bine!

Crosul OncoHelp, aleargă să faci bine!

Este deja tradiție ca în luna septembrie să aibă loc cel mai important eveniment caritabil și sportiv al toamnei, la Timișoara.

Crosul OncoHelp a ajuns la cea de-a patra ediție. Și, ca de fiecare dată, Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp își dorește ca sportul, ce reprezintă sănătate, să se contopească cu dorința de a face bine, de a ajuta aproapele.

De data aceasta, fondurile ce vor fi strânse din donații și din taxa de înscriere la cros vor avea ca destinație achiziționarea a 15 infuzomate (pompe volumetrice). Dispozitivele medicale sunt necesare pentru administrarea cu precizie a tratamentelor perfuzabile, sistemul integrat de control limitând posibilele erori și oferind o și mai mare siguranță pacientului.

„În fiecare zi, zeci de pacienți care urmează un tratament în cadrul Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp sunt conectați la un asemenea aparat folosit pentru administrarea medicamentelor, a sângelui și a produselor sangvine.

Infuzomatul calculează automat rata de administrare pe baza concentrației medicamentului în raport cu doza stabilită de medic. Software-ul asigură un nivel foarte mare de precizie în administrarea perfuziei, dar și de control, excluzând erorile umane”, spune prof. dr. Șerban Negru – președinte Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

„Ca de fiecare dată, Crosul OncoHelp urmărește două mari direcții – sănătate prin sport și sprijin pentru pacienții Centrului de Oncologie OncoHelp.

Este important să conștientizăm faptul că activitatea fizică practicată în mod regulat este în beneficiul sănătății noastre și, totodată, faptul că stă în puterea noastră să ajutăm oamenii bolnavi de cancer.

Generozitatea voastră din cadrul celor două evenimente caritabile din anul 2022, Crosul OncoHelp și Dovleacul Roz, a făcut posibilă achiziționarea a 27 de fotolii ergonomice pentru pacienții oncologici. Acest tip de mobilier este folosit de către pacienții nevoiți să stea ore întregi țintuiți pe un scaun în timp ce primesc un tratament chimio sau suportiv.

Pentru fiecare fotoliu este necesar să alocăm o pompă volumetrică – infuzomat”, spune dr. Valeriu Boruga – manager Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

Evenimentul are loc duminică, 24 septembrie. Startul se va da la Parcul Alpinet (fosta terasă Flora) la ora 10.

CITEȘTE ȘI: Andrei Ivanovich, în recital la Timișoara

Programul Crosului OncoHelp este următorul: ora 9 – distribuirea numerelor pentru înscrierile on-line/înscrierile la fața locului; ora 9:45 – încălzirea alături de antrenorul ALEX MIU; ora 10 – start cursă; ora 11 – premierea simbolică a celor care au obținut cel mai bun timp. Traseul este: Parcul Alpinet (fosta Terasă Flora) – Podul Tinereții – Podul Michelangelo – Podul Decebal – Podul Michelangelo – Podul Tinereții – Podul Traian – Parcul Alpinet (fosta Terasă Flora).

Punctul de rehidratare a fost stabilit la Podul Decebal.

Înscrierile se vor efectua on-line (https://oncohelp.ro/înscrie-te-la-crosul-oncohelp-2023/), dar și la fața locului – în ziua evenimentului, începând cu ora 9. Taxa de participare este de 50 de lei.

Donațiile pot fi făcute online (https://oncohelp.ro/donații/) sau la fața locului, în urna dedicată donațiilor.

Sponsorizările persoanelor juridice pot fi făcute prin completarea unui contract de sponsorizare, document pe care îl puteți descărca la următorul link: https://oncohelp.ro/evenimente/evenimente-caritabile/crosul-oncohelp-2023/.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *