Criză de medicamente în farmaciile din Timiş

farmacie

Ieftinirea prețului medicamentelor a nemulțumit o serie de producători care au refuzat să-și mai scoată produsele pe piața românească.

După ce încă din luna mai, unele medicamente s-au găsit cu dificultate ca urmare a faptului că atât distribuitorii, cât și farmaciștii nu au dorit să rămână pe stoc cu produse la vechile prețuri, în prezent, lucrurile s-au agravat.

”Aprovizionarea cu medicamente nu decurge așa de bine cum ne-am fi așteptat. Unii producători nu sunt de acord cu prețul stabilit și au blocat produsele. Aceștia au depus contestații la Ministerul Sănătății și vor primi răspuns în 30 de zile.

Sperăm ca problema să se rezolve la sfârșitul lunii, însă avem și temeri. Ne este frică că va începe un export paralel mai substanțial decât cel care a fost până acum, ca o consecință a ieftinirii prețurilor, în sensul că se va exporta în țări ale Uniunii Europene care au un preț mai mare decât al nostru și de unde se poate obține profit.

Noi avem cel mai mic preț”, spune Florina Gherman, președintele Colegiului Farmaciștilor Timiș. Potrivit acesteia, cele mai mari probleme în procurarea tratamentului le au pacienții cu boli cardiovasculare, Parkinson și diabet.

”Unele medicamente au înlocuitor, altele, nu. În plus, bolnavii s-au obișnuit cu un anumit tratament. Problema este că, pentru a intra în posesia medicamentelor, pacienții sunt puși pe drumuri.

Aprovizionarea unităților este discriminatorie, respectiv sunt lanțuri farmaceutice care au în spate depozite, acestea neavând așa mari dificultăți în procurarea medicamentelor comparativ cu farmaciile independente”, a completat Florina Gherman.

Potrivit acesteia, și cei mici au de suferit deoarece suspensiile la unele antibiotice sunt foarte greu de găsit.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns