Cristian Fulaş lansează „forma tăcerii” la Cărtureşti. Timişorenii sunt invitaţi la eveniment

Cristian Fulaş lansează "forma tăcerii" la Cărtureşti. Timişorenii sunt invitaţi la eveniment

Editura Litera îi invită pe timișoreni miercuri, 21 mai, de la ora 18, la lansarea volumului „forma tăcerii” de Cristian Fulaș, apărut în colecția Folio.

Evenimentul va avea loc la Cărturești Operei, iar alături de autor se vor afla în calitate de invitați Daniela Rațiu și Robert Șerban.

Întâlnirea se va încheia cu o sesiune de autografe. Accesul publicului este gratuit în limita locurilor disponibile.

„Nici un Fiu nu ar trebui să ajungă să scrie o astfel de carte. Așa cum fiecare Fiu ar trebui să scrie o asemenea carte. Sau, dacă nu să o scrie, să o trăiască. Fiindcă asta face Cristian Fulaș în <<forma tăcerii>>: dă formă nenumitului, dar existentului. O face pentru sine și, într-o anumită măsură, pentru fiecare dintre noi. Fiindcă fiecare suntem pe rând Tinca, Mitel, Ion, doamna Petrescu, nea Gică, Măruța față de cineva. Fiindcă fiecare dintre noi suntem fiica sau fiul unei mame. Fiindcă fiecare ne părăsim, încă în viață fiind, părinții.” , remarcă Nicoleta Munteanu.

CITEŞTE ŞI: Parada Distinguished Gentleman’s Ride, la o nouă ediţie în Timișoara

Inventându-se din nou (a câta oară?) cu „forma tăcerii”, Cristian Fulaş pare să scrie pentru a se scrie pe sine până la capătul unei înmormântări care nu e reală, dar nici ireală nu e. Un salt stilistic și o declarație estetică; un bocet și în paralel un țipăt care scapă cuvintelor și ne transpune în alt loc și timp.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *