Cristian Buşoi: „Am energia necesară să mă bat pentru promovarea intereselor judeţului Timiş, atât la Bucureşti şi Bruxelles, cât şi în celelalte capitale europene”

Cristian Buşoi: "Am energia necesară să mă bat pentru promovarea intereselor judeţului Timiş, atât la Bucureşti şi Bruxelles, cât şi în celelalte capitale europene"

Fostul europarlamentar Cristian Bușoi a studiat Medicina în Timișoara și tot aici și-a început cariera politică, fiind parlamentar de Timiş în mandatul 2004-2007 și președinte al PNL Timiș în anul 2009. A plecat la Bruxelles în 2007 și a fost deputat european timp de 16 ani. Acum, revine înapoi în filiala în care și-a început cariera politică și ne-a acordat un interviu în exclusivitate:

– Ce așteptări aveți de la aceste alegeri și de la timișoreni?

– Eu am convingerea că vom lua un scor peste media națională în județul Timiș, că vom reuși un scor foarte bun pentru Nicolae Ciucă, aici, într-un fief al dreptei.

Vreau să obținem acest scor bun pentru că el va fi și cel care ne va da suflul necesar pentru reconstruirea acestei organizații, măcinată de multe certuri interne în ultimii ani. Am venit aici, împreună cu domnul Blaga, tocmai pentru acest lucru, consolidarea organizației. Eu vreau să mă țin de promisiunea pe care amândoi am făcut-o în fața BPN, că vom face echipă şi vom pune lucrurile la punct în Timiș.

Sunt sigur că împreună cu colegii mei vom avea forța să reorganizăm filiala și să o aducem, din nou, în fruntea organizațiilor de top ale PNL.

– Care sunt argumentele dumneavoastră pentru un post de deputat și pentru o desemnare pe un loc eligibil? Știm că sunt și primari care vor să aibă un om al lor, un primar care să candideze, chiar de pe locul doi, la Camera Deputaților, pe lista PNL.

– Am o experiență bogată atât în politica de la București, cât și de la Bruxelles. Cunosc mecanismele foarte bine, am relaționat tot timpul cu miniștri, cu oameni din administrația centrală. Acesta este un plus mare pe care eu îl aduc chiar primarilor liberali din județ. Cu tot respectul pentru voinţa unora dintre ei, care și-ar dori un primar desemnat candidat, unui parlamentar nou îi va lua un timp să înțeleagă mecanismele, să fie cunoscut, să aibă acces la miniștri şi la decidenți.

Majoritatea primarilor din filială au înțeles că experiența mea, cunoașterea pe care o am, relațiile formate în timp îi pot ajuta și, de aceea, sunt foarte mulți care mă susțin. Nu mă feresc să spun, mulți primari vor ”uși deschise” la București, vor să fie ajutați, în mod legal, să își promoveze proiectele. Eu am această forță datorită experienței politice și activității pe care am desfăşurat-o. Inclusiv la Bruxelles am fost, în fiecare an, în topul parlamentarilor activi și influenți.

– Credeți că desemnarea dumneavoastră pe locul doi, pe care îl doresc și primarii, va spori tensiunea în filială?

– Eu sunt un om al dialogului și al construcției. Sunt sigur că voi avea o colaborare foarte bună în următorii patru ani cu toți aleșii locali, cu militanții și cu organizațiile partidului. Am încredere în maturitatea colegilor mei care astăzi nu sunt neapărat susținătorii mei, că vor înțelege că pot aduce un plus mult mai mare față de un om nou, care nu are experiență în Legislativul României. Până la urmă, cel mai bine și pentru partid și pentru noi ca oameni politici este să urmăm principiul: omul potrivit la locul potrivit.

– În calitate de parlamentar, aveți vreun program special pentru Timișoara și Timiș?

– Vreau să contribui decisiv în asigurarea unor finanțări record în județ pentru proiectele serioase pe care le au primarii PNL. Mă voi bate la București să primim toată finanțarea necesară. De asemenea, voi fi un militant activ pentru ca investițiile din banii europeni în infrastructura de sănătate să vină cât mai repede și aceste obiective să fie finalizate rapid. Vorbim despre obiectivele strategice pe care le avem prin PNRR, Spitalul Oncologic, Spitalul Lugoj, precum și finalizarea și dotarea Spitalului de Copii, din programul de investiții cu banii BEI.

Îmi propun să fiu promotorul investițiilor în sănătate din județul Timiș și sunt sigur că voi reuși.

Am energia necesară să mă bat pentru promovarea intereselor judeţului Timiş, atât la Bucureşti şi Bruxelles, cât şi în celelalte capitale europene. Îmi doresc să fiu parlamentarul de care timișenii să fie mândri.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *