Criminalul de 16 ani, de la Timișoara, a ucis tânăra pentru un telefon mobil și câțiva lei

crima timisoara 2

O crimă petrecută joi seara a îngrozit Timişoara. O femeie în vârstă de 38 de ani a fost tâlhărită şi ucisă pe drumul de la serviciu spre casă.

După căutări intense, poliţiştii au reuşit, vineri seara, să îl prindă pe criminal. Are doar 16 ani şi a recunoscut fapta la audieri. A strâns-o de gât pentru un telefon şi un portofel cu câţiva lei, potrivit observatornews.ro.

Cum s-a întâmplat tragedia? Tânăra trecea printr-o zonă puţin circulată, aflată în apropierea unui teren viran, pe Strada Jean, foarte întunecată.

Ea a fost luată prin surprindere, atacată brutal și fără șanse de scăpare. A fost găsită în agonie, chiar pe marginea drumului, de un trecător care a și sunat la 112.

Echipajul de salvare ajuns la fața locului nu a reușit, din nefericite, să o salveze pe femeie.
Principalul suspect a fost reținut și, dacă va fi găsit vinovat, riscă să petreacă ani grei în spatele gratiilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Criminalul de 16 ani, de la Timișoara, a ucis tânăra pentru un telefon mobil și câțiva lei

  1. Acest criminal merita munca silnica pe viata !
    Sau streangul, dar nu se mai poate, ca deh, ticalosii si criminalii au drepturi !
    Felicitari politiei pt captura rapida a criminalului.

  2. Dacă acel domn care a găsit-o i-ar fi dat primul ajutor atunci femeia ar mai fi avut o șansă la viață. Asta e, uneori ne e frică și de umbra noastră.
    Stradă neiluminată?! Cum, în capitala europeană? Cum, după opt ani de bobie? Rușine penele Bobu! Altă victimă a impotenței administrației locale, sper robule să ajungi după gratii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *