Crimă perfectă în vestul țării. La patru luni, ucigașul este încă în libertate

Sunday, April 28

Crimă perfectă în vestul țării. La patru luni, ucigașul este încă în libertate

anamaria suru 2

Anchetatorii nu au identificat nici un suspect în dosarul morţii Anamariei Suru, tânăra de 29 de ani găsită fără viaţă în pădurea din Secu, la trei kilometri de Reşiţa.

Au trecut 118 zile de la moartea Anamariei, însă criminalul este în continuare liber.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin s-au concentrat încă de la început pe fratele Anamariei, Cătălin Blidariu.

Acesta a fost testat cu detectorul de minciuni, însă a trecut testul poligraf.

Citește și: O cântăreaţă de muzică populară a murit într-un accident rutier. Era mamă a doi băieţi și voluntar la Ambulanță

Fratele tinerei de 29 de ani, din Reşiţa, dar care lucra şi locuia în Italia de câţiva ani, a intrat în atenţia anchetatorilor prin prisma trecutului său violent.

 Totuşi, procurorii nu au reuşit să găsească probe care să îl incrimineze, nici chiar după percheziţia făcută în casa acestuia din Reşiţa.

Anamaria Suru, victima crimei perfecte?

Anamaria a fost văzută ultima dată în viaţă într-o zi de joi, 18 aprilie 2019, atunci când a plecat de la casa fratelui său din Reşiţa, cu maşina personală, la un magazin din oraş.

Tânăra venise în ţară pentru a petrece sărbătorile de Paşte alături de familie, însă şi-a găsit sfârşitul într-un mod groaznic.

Luni, 22 aprilie 2019, la patru zile de când a plecat din casa fratelui său, Anamaria Suru a fost găsită moartă în pădurea din localitatea Secu (Caraş-Severin), la o distanţă de aproximativ trei kilometri de Reşiţa.

Medicii legişti au stabilit că Anamaria a avut parte de o moarte extrem de violentă, fiind lovită de nenumărate ori în cap şi în piept.

Totuşi, anchetatorii, respectiv procurorii, poliţiştii sau medicii legişti, nu au reuşit să găsească nicio probă ADN, amprente sau alte urme ce ar fi putut fi lăsate în urmă de criminal.

 

observator.tv

 

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Renasterea Banateana